Poveste adevărată: "Soţul meu nu mai face sex cu mine!"

Suntem căsătoriţi de patru ani şi de un an şi jumătate nu mai există niciun fel de intimitate între noi. Am tot încercat să comunic cu el ca să înţeleg de ce ne-am răcit aşa, dar a refuzat până acum orice discuţie, punând totul pe seama crizei şi a stresului cauzat de lipsa de bani. Totuşi, acum câteva zile s-a hotărât şi mi-a spus că nu se mai simte atras de mine, şi mi-a sugerat să merg la sală ca să slăbesc.

A fost ca un duş rece pentru mine, deoarece nu sunt o femeie delăsătoare. Am 30 de ani şi arăt bine, nu m-am schimbat radicat în ultimii ani, şi nu eram nici mult mai cochetă când ne-am cunoscut. În general, adopt ţinute sportive, nu abuzez de farduri sau alte accesorii de fiţe, îmi place să fiu naturală şi credeam că şi lui îi place asta de vreme ce s-a însurat cu mine. E drept că m-am împlinit un pic în ultimii doi ani, dar nu înseamnă că mi-am stricat formele coprului.

Am 63 de kg la 1,70 metri şi eu consider că abia acum arăt mai bine, pentru că am forme feminine. Nu merg la sală pentru că nu am timp şi nici nu sunt o pasionată de sport, dar fac mişcare. Înainte, când ne-am cunoscut, mai ieşeam împreună în parc cu rolele, dar în timp am renunţat. El a devenit blazat şi veșnic nemulţumit.
 
A avut probleme la job şi din cauza crizei ne-au scăzut veniturile la amândoi. Dar nu murim de foame şi nici nu suntem ameninţaţi de vreo bancă. Încă rezistăm, deşi nu mai avem acelaşi nivel de trai.
 
Totuşi, căsnicia noastră în loc să se consolideze şi să ne facă plăcere a devenit o corvoadă. Uneori, am senzaţia că el ar vrea să fie la mii de kilometri depărtare, nu lângă mine. Am încercat să-l întreb de ce se poartă aşa, dacă nu mă iubeşte şi nu vrea să mai fim împreună, să spună şi să ne vedem fiecare de viaţă. Dar el spune că totul e în imaginaţia mea şi că nu vrea să ne despărţim, dar că nici nu-i arde să fie drăgăstos când situaţia financiară e aşa cum e.

Eu una nu pricep ce legătură are? E drept că nu e un motiv de bucurie, dar nici de despărţire. Eu credeam că atunci când ai probleme profesionale sau de altă natură, le compensezi apropiindu-te mai mult de omul de lângă tine şi te consolezi cu dragostea, nu? Din acest motiv se spune că cine nu are noroc în dragoste are noroc la bani şi invers. Se pare că noi nu vrem să avem noroc în nicio parte.

După discuţia avută recent, în care mi-a spus să am mai multă grijă de mine, am fost o vreme şocată şi m-am întrebat dacă chiar e ceva ce eu nu percep atunci când mă uit în oglindă. Apoi m-am mai gândit şi m-am întrebat aşa: dacă el deja s-a săturat de mine după numai patru ani, când încă arăt bine şi sunt tânără, atunci cum o să gândească mai târziu, când voi avea 40 de ani sau 50? Va mai fi alături de mine la rău cum mi-a jurat la biserică? Sau atunci mă va trimite să-mi fac operaţii estetice ca să mă accepte?

Nu ştiu cum să fac, cum să pun problema cu el în aceste condiţii. Eu încă îl iubesc, mie nu mi-au ajuns patru ani de căsnicie, şi credeam că o să fie până la moarte. Vreau să avem copii şi să ne creştem nepoţii împreună. Dar în acelaşi timp am nevoie şi de dragoste, apropiere şi intimitate. Nu pot să trăiesc lângă un om căruia îi e silă să se apropie de mine pentru că îşi doreşte probabil un fotomodel în pat. Şi da, ştiu sigur că inapetenţa lui sexuală nu ţine de vreo disfuncţie erectilă, ci are strict legătură cu mine.

Câteodată îl aud sau îl simt când se satisface singur în baie. Nu ştiu dacă aşa sunt toţi bărbaţii sau dacă se presupune că aşa ajung toate căsniciile după mai mulţi ani, dar eu una nu sunt mulţumită cu o astfel de relaţie. Cum să procedez?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului.

Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.