Exista o veste buna pentru tine: viata merge mai departe, poti incepe o noua etapa si meriti sa te bucuri de tot ce este mai frumos!
Asa ca, ridica fruntea sus, sterge-ti lacrimile si incearca sa iti revii din amortire! Si pana la urma, nimeni nu a murit dintr-o despartire; incearca sa privesti totul ca si cum ai finalizat o calatorie din viata ta; urmeaza multe altele, mult mai palpitante si care te pot surprinde foarte placut!
Iata cativa pasi pe care ii poti parcurge pentru a te ajuta sa treci mai repede si mai usor peste acest moment mai putin placut din viata ta:
Elibereaza-ti tristetea
In aceasta perioada este normal sa plangi, sa tipi si, poate, sa iti para rau de tine; sunt rabufniri absolut firesti, dar, la un monent dat, te vei satura de aceeasi "placa". Plansetele, tipetele si parerile de rau te vor obosi si, treptat, acestea vor fi inlocuite cu zambete si rasete, semne ale revenirii la starea ta normala.
In tot acest timp ce urmeaza unei despartiri, incearca sa nu stai singura; suna-ti prietenii, mergeti la film, iesiti la plimbare, incearca orice, numai sa te tina ocupata.
Prezentul este cel mai important
Incearca pe cat posibil sa nu te gandesti la ce a fost, la trecutul pe care l-ai avut cu iubitul tau. Este foarte greu, intr-adevar, dar iti poti impune asta. Prezentul este cel care conteaza in momentul de fata.
Nu incerca sa iti faci planuri pentru maine, saptamana viitoare, luna viitoare sau anul viitor - nu vei face decat sa te simti coplesita de atatea planuri. Incearca sa iti limitezi "perspectiva" si sa te concetrezi pe ceea ce vei face intr-un interval timp foarte limitat. Ia-o treptat, pentru ca este timp pentru toate.
Gandeste pozitiv
Daca te gandesti ca ai fost invinsa, inseamna ca ai fost invinsa. Totul tine de modul tau de gandire. Chiar si persoanele puternice si pline de viata mai pierd cate o batalie; i se poate intampla oricui!
Pana la urma, vei invinge doar daca vei crede cu adevarat ca vei invinge.
Adopta o gandire pozitiva si vei reusi sa treci mai usor peste aceasta mica problema.Nu generaliza si nu iti pierde increderea in oameni
Si eu m-am despartit, dupa o lunga relatie, de cineva drag. Am plans, am suferit, imi pierdusem increderea in barbati, m-am razvratit si mi-am zis ca nu ma voi mai apropia de niciun barbat, niciodata, pentru ca toti sunt la fel. Gresit! Intr-adevar, este o parere total eronata. De ce? Pentru ca nu toti sunt la fel, cum nici toate femeile nu sunt la fel.
Comentariile 51-81 din 81
Nu e drept nici pentru el. Eu cred ca n-ai jucat cinstit de la inceput. Stiu ca la 17 ani se pot simiti fiorii iubirii. Daca nu i-ai simtit, nu trebuia sa te mariti. Poate a dictat interesul: inteleg ca material sunteti impliniti. Ar fi trebuit sa-l pregatesti cumva. E usor sa-ti ceri dreptul la fericire, dar nu trebuie lovit pe la spate. Si inca ceva: te asigur ca vei ajunge cu acest al doilea la exact aceeasi rutina. Daca deja va consumati patima amoroasa, consumati-o pana la sfarsit. Tu ramai cu sotul tau - te sfatuieste cineva cu experienta. Desi, dupa certurile si despartirile care deja au fost, dupa insulte, nu e tocmai usor. Ai grija.
da..exista..cu multa vointza...sa uitzi trecutul care te-a facut sa suferi si sa priveshti zambind spre viitor.. legea atractziei functzioneaza: crede cu tarie ceea ce iti doreshti, si ai sa-l atragi,intr-o buna zi iti va iesi in cale!
Am 38 ani, am divortat acum doi ani, ppot sa spun ca a fost cel mai greu moment din viata mea, totul s-a prabusit in jurul meu, dar nu a fost sfarsitul. Este incredibil cat de mult poate un om sa indure. Acum sunt foarte bine, nu am o relatie stabila, dar sunt fericita. Am un job care imi da satisfactii si prieteni. Fericirea nu inseamna un barbat in viata mea, sunt atat de multe lucruri in jurul nostru care ne pot face fericiti. Fostul sot ma cauta acum, dar nu mai simt absolut nimic pentru el, nici macar ura. Acum doi ani m-as fi dat ani din viata pentru ca el sa ma caute, dar acum el este nimeni pentru mine. Fetelor, fruntea sus, ganditi pozitiv. Exista o viata minunata dupa despartire.
....in articolul de mai sus am vrut sa spun "ma culcam de frica "cu fostul sot...
Felicitari,Nicoleta pentru articol!E o tema fierbinte care necesita de a fi pusa in discutie! ...as avea ceva de comentat pentru articolul"cu mine cum ramane?"...daa e cam complicata situatia ta,dar exista iesire din orice!as vrea sa-ti atrag atentia la fetita ta.Care e relatia dintre ea si tatal ei+relatia cu barbatul cu care vreai sa fii?!Cum priveste alesul tau lucrurile si indatoririle care tin de educatia si cresterea fetitei tale?Cum priveste fetita ta tot ce se intampla?fii atenta sa nu faci greseli...daca nu vei ajunge la viata la care ai sperat - posibil copilul sa-ti reproseze asta.La fel,daca persoana data nu e destul de apropiata de ea...am trait impreuna 12 ani...ma culcam ,tatal fetitei mele nu avea mare interes pentru ea(acesta a fos de fapt motivul pentru care l-am parasit!)...dupa ce am facut pasul decisiv..la 2 luni s-a casatorit!Cand am venit de la Cipru fetita mi-a cerut"du-te unde vrei,fa ce vrei,dar gaseste-mi un tatic!"A fost norocul nostru ca verisoara mea din SUA sa ne faca cunostinta cu viitorul nostru!Am acceptat relatia in primul rand pentru faptul ca chiar pana a ne intalni isi dadea interesul pentru copilul meu!+pentru mine.Aveam si eu nevoie de asta!..suntem casatoriti de 1an,fericiti,ii dam o educatie fiiicei.Ea are 13ani,e o varsta cand are raspuns la toate intrebarile...dar nu are ce-mi reprosa la compartimentul"familie"E o relatie intre Ea si sotul meu de stransa prietenie,si ma bucura asta!...mai are sentimente pentru tatal ei biologic,mai spera ca s-a scimbat...cu parere de rau se va dezamagi cand v-om reveni la Bastina...dar va vedeaea singura cum stau lucrurile... ...mi-a fost si mie taare greu sa fac pasul cu pricina...dar a meritat!!!!!Am gasit intr-adevar ceva mai bun!!!! ...cam asta e...succes la toate in tot ceia ce doriti sa realizati!!!!
Am trecut peste o despartire,cu greu,dar acuma sunt cea mai fericita dien lume ca iubesc si sunt iubita.Am petrecut 3 ani langa un barbat,iubindu-l cu toata fiinta si sufletul meu si crezand ca ma iubeste,fals,nu era asa.Dar am trecut,am plans cateva zile bune,am asc mel care imi aduceau aminte de el,si dupa aia am inceput sa ies cu prietenele in oras,nu tr sa stau in casa plangand si el sa se distreze....Am trecut mai usor poate si pt ca am inceput fac....Asa ca fetelor,fruntea sus,puteti sa treceti mai departe,ganditi-va ca toate in lumea asta sunt date cu un sens,asa a fost sa fie dar mergeti mai departe,va iesi soarele si pe strada voastra.
dupa aproape 15 ani de casatorie cu unom pe care l-am iubit m-am trezit ca de fapt nu l-am cunoscut deloc.toate renuntarile si sacrificiile mele au fost facute degeaba.omul de linga mine este un strain care nu cred ca m-a iubit vreodata.asaca cu ce m-am ales de la viata.....
Dupa o relatie indelungata,am crezut ca nu voi putea trai fara persoana respectiva.Dar,nu numai ca pot,dar acum pot face tot ce imi doresc si am evoluat mult.
Imi pare rau sa iti spun , dar eu cred ca faci o mare greseala . Pana acum 6 luni as fi fost de acord cu tine 100%. Eu chiar am facut pasul si nu se merita . Tin sa precizez ca situatia este similara , in afara de faptul ca eu am baietel . Va veni o vreme cand te vei trezi din aburii acestia ai iubirii , vor veni vremuri cand vei avea regrete imense , mai ales daca celalat nu se va ridica la nivelul asteptarilor tale (si crede-ma ca nu se va ridica pentru ca nu va putea ). Tu , din subconstient ii vei cere mai mult , pentru a compensa fapta ta de sacrificiu pentru el : divortul de tatal copilului tau . Si din cauza asta nu veti putea supravietui impreuna . Ca sa nu mai pun la socoteala si diverse situatii tensionate privind un eventual partaj , privind vizitele pentru copil .....toate acestea te vor afecta pe tine , o vor afecta pe fetita (in acelasi timp si pe tine ) si nu in ultimul rand , va avea repercursiuni asupra relatiei tale cu celalalt . Nu stiu ce sfat sa iti dau , daca mi l-ai cere , pentru ca in faza in care esti tu iti place sa auzi fraze de genul :....."sa te gandesti in primul rand la tine ", " asculta-ti inima" s . a . m . d . Si ar trebui sa ai o putere uimitoare , sa asculti ce iti spune ratiunea si nu inima .....dar noi suntem niste biete fiinte omenesti , iar lucrurile care se intampla in jurul nostru sunt dirijate de "cineva de acolo de sus" ....De cele mai multe ori nu putem sa ne impotrivim. Si totusi , nimic nu este intamplator. Daca vrei sa ma contactezi poate imi dai o adresa de mail , ceva. Mi-ar placea sa discutam , mai ales ca am trecut prin perioada cand eram singura impotriva tuturor. Mult noroc si multa putere !
eu trec printr-o despartire in momentul de fata...timp de 4 ani in care am fost impreuna, ne-am mai despartit de cateva ori.Nu stiu...in mod normal ce nu te omoara..te face mai puternic...dar eu ma simt atat de slabita acum...nush ce-as putea face...pt k imi vin in minte niste ganduri ff negre...O sete de razbunare...pt k simt k s-a folosit de mine...in tot acest timp.Chiar daca imi zice k ma iubeste si k ii e dor de mn...m-a lovit...Si sunt dispusa sa-l iert...stiu k gresesc...si k nu sunt singura din lume care sufera...dar e suferinta mea si ma doare pe mn...stiu k par egoista..dar toate suntem asa.Dar chiar daca m-a lovit...simt k tot eu il vreau mai mult decat ma vrea el pe mine...si ma simt.. .nush cum ma simt...chiar nu gasesc cuvinte sa ma exprim....cred k proasta...:)....da...asa ma simt...va rog sa-mi dati 1 sfat....m-am mutat la 200 de km de unde stateam...cu familia...n-am prieteni aici.....nush...nu gasesc nici o iesire din situatia asta...pt k parca sunt obsedata de el...asa a fost de acum 4 ani..de cand ne-am cunoscut...atunci i-am spus dragoste la prima vedere..acum...oare ce a devenit???si cum sa ies din situatia asta????
si eu am trecut printr-o faza foarte grea... A trebuit sa decid: raman cu cei doi copii ai mei in Bucuresti (cand -inca- sotul meu vrea sa-i dovedeasca unei "femei" de Bucuresti, ca nu sunt toti barbatii porci, sau sa traiesc cu ei in Germania, unde s-au nascut... M-am decis sa raman aici! Pentru copii!!! Poate si pentru mine. Sper!!! Un lucru stiu: Orice as face pentru COPII, parinti, prieteni...etc.= GRESIT!!!!! Copiilor le merge bine, doar daca noua, ca mame ne merge bine!!!! Oriunde am fi pe lume!!! SI: NIMENI PE LUME nu are dreptul sa judece asupra noastra ---> asupra oricarui OM!!!!! - in afara de DUMNEZEU!!! Si eu sunt intr-o situatie de despartire. I-am dat sotului libertatea de a se "desfasura", dar el nu vreA SA VINA INAPOI LA COPIII LUI SI LA MINE . Asta este! Viata merge mai departe!!! CRED CA MA ASTEAPTA CEVA MAI BUN!!! Parintii si prietenii vorbesc doar din "amintiri" (= programari din educatie) - nu din experienta!!! Prin felul cum suntem noi (BUNI la suflet) atragem oamenii pitriviti PENTRU NOI.
Sunt DOAR trei luni.
Inainte! Sa nu te lasi doborata de ceilalti, de judecata si comportamentul lor. SPER INSA SA NU TE INSELI SI CEEA CE SIMTI SI TRAIESTI SA FIE ADEVARAT.
te inteleg pefect prin ceea ce treci pt ca si eum-am despartit de persoana pe care o credeam sufletul meu pereche dupa o relatie de 4 ani, la mine a fost mai trist ca era a doua relatie de 4 ani, si la mine sunt cateva luni de cand i-am dat inelul de logodna inapoi, si chiar daca sunt momente in care ma gandesc cum ar fi daca am mai fi impreuna acestea sunt din ce in ce mai rare, toate trec, credema, acum am o relatie cu un barbat cald care stie sa ma aprecieze si sa imi ofere calmul de care am nevoie, pt ca despartirea m-a dat peste cap, trebuie sa recunosc, bafta
Am citit randurile scrise de tine si vreau sa-ti spun parerea mea: consider ca merita sa te gandesti in primul rand la tine! intotdeauna cand ii punem pe ceilalti inainte, cand traim prin ei sau pentru ei, de fapt facem o mare greseala. Asta nu inseamna sa nu-i mai iubim, sa nu fim langa ei cand au nevoie de noi, sa-i alinam, insa... trebuie sa invatam sa traim si pentru noi, sa constientizam nevoile pe care le avem: avem nevoie sa ne simtim iubite si fericite pentru a putea da tot ce e mai bun din noi, altfel......... irosim ani intregi intr-o relatie nepotrivita, langa o persoana pentru care nu mai simtim nimic, sau si mai rau simtim ca ne complacem intr-o relatie care "functioneaza" doar privita din afara. Prin urmare, asculta-ti inima, invata sa iubesti, sa simti ca traiesti cu adevarat, e foarte important sa fi puternica, sa te poti bucura de viata si sa nu te resemnezi, sa nu te lasi doborata niciodata. In privinta sotului si prietenilor.... acesta poate fi un test - vei constata ca nu i-ai cunoscut cu adevarat pe unii din ei, ca le e mai usor sa judece si sa arunce cu vorbe grele in loc sa gandesca. Bafta multa mai departe ! si nu uita: e minunat sa iubesti si sa fi iubit!
dragostia??? eu inteleg ca in unele regiuni difera limbajul si modul de exprimare, dar limba literara e aceeasi peste tot, indiferent ca e Banat sau Dobrogea! Grav...
Da ...este foarte foarte adevarat ca uneori ne doare si privim la ceea ce a fost cu nenumarate regrete chiar si dupa un interval semnificativ de timp... asta este ... ceea ce trebuie sa intelegem este ca in viata toate sunt facute cu un rost ... o despartire iti poate deschide ochii sau te poate face mai puternica... ar trebui ca toate cele care trecem prin astfel de momente sa ne gandim ca ... "o usa inchisa ... deschide alte 10 usi"... mai devreme sau mai tarziu oricum vom ajunge la concluzia... "asa a fost mai bine" :)
Sunt o femeie de aproape 31 de ani, mama unei fetite de 5 ani , casatorita de 9 ani, dar intr-un mare impas in casnicie. Asa cum spuneam , sunt casatorita de 9 ani, dar ne cunoastem de 14. Am avut o casnicie linistita, cu probleme de cuplu obisnuite, dar....lipsea ceva. L-am cunoscut cand aveam nici 17 ani, si de atunci suntem impreuna. De ceva timp simteam din ce in ce mai mult ca aceasta casnicie nu ma implineste. Din punct de vedere material suntem realizati, dar totusi , asta nu e totul. De fapt totul era ok cand eram impreuna cu prietenii, in societate, dar cand ramaneam amandoi , nu mai stiam ce sa ne spunem. Discutiile noastre erau in principal vis-a vis de datorii, facturi si alte probleme cotidiene, si de cele mai multe ori aceste discutii degenerau in certuri. Din ce in ce mai mult a face dragoste cu el, devenea o corvoada pentru mine . Niciodata de cand ne-am cunoscut , cu el nu am simtit pasiune, fiori . Am sperat ca in timp lucrurile se vor imbunatati, ca suntem amandoi tineri , fara experienta, dar din contra, lucrurile s-au inrautatit. Inventam motive, migrene, oboseala, numai sa ma lase in pace . Intr-o zi , mai precis in urma cu 3 luni am cunoscut pe cineva. M-am indragostit nebuneste, am iubit si iubesc cu pasiunea aceea care mi-a lipsit ani de zile . De cand s-a intamplat , a inceput sa se cunoasca acasa, deveneam din ce in ce mai rece , mai distanta. Daca inainte de asta imi era greu sa-l las sa se apropie de mine, acum imi era imposibil sa-l mai las. El a simtit asta si mi-a cerut sa avem o discutie . Nu i-am spus in ziua aceea de el. I-am spus doar ca NU MAI POT, si ca cel mai bine ar fi sa ne despartim. A plans, a disperat o noapte intreaga. A doua zi a incercat sa inteleaga de ce , si intr-un moment de vulnerabilitate din partea mea , i-am spus ca iubesc un alt barbat, ca de fapt in toti cei 9 ani de casnicie eu nu m-am simtit implinita alaturi de el, ca nu l-am iubit cu adevarat. A fost o mare lovitura ptr el. A vrut sa-l cunoasca, s-au intalnit , au discutat , ne-am intalnit toti 3, am fost pusa sa aleg, de parca eram la judecata. Stiam ce-mi doresc, insa stiam ca aveam multe de infruntat, erau 9 ani in spate , un copil, parinti , prieteni , si un mare haos. Am ales sa raman acasa, sa incerc sa repar ceva, desi gandurile mele erau la celalat. Ma durea sufletul. Ratiunea imi spunea ca am un copil , o casnicie , ca nu il cunosc suficient pe celalat incat sa las totul in urma ptr el....dar totusi il iubeam si-l iubesc cum nu am mai iubit. Cu el simtisem ce nu mai simtisem pana atunci..am simtit fiorul ...el a stiut sa-mi atinga sufletul. Am ramas acasa, incercand sa-i fac pe plac, sa fiu sotia model. Apoi el ( celalalt) a inceput sa ma caute ..nu puteam sta departe unul de celalalt. Am reluat relatia, o perioada am reusit sa o tinem ascunsa, pana acum cateva zile. Ne-am certat urat ( acasa), mi-am luat copilul si am plecat la el, la parintii mei stiind ca nu voi gasi sprijinul de care aveam nevoie. De atunci sotul imi face viata un cosmar, a sunat toti prietenii , la mine la servici, le expune varianta lui, pozeaza in victima , toata lumea il compatimeste....dar cu mine cum ramane. Pe mine nu m-a sunat nimeni , dintre asa zisii prieteni sa ma intrebe cum ma simt , daca mi-e bine, daca am nevoie de ajutor. ..sa le pot spune ca eu sunt aceeasi, nu sunt mai buna sau mai rea, sunt prietena lor, cea pe care o cunosc de atata timp....si ca orice s-ar fi intamplat intre mine si sotul meu pentru ei raman aceeasi ... Dar ei au ales sa ma judece, inclusiv parintii mei. Sunt singura impotriva tuturor. Cateodata ma simt puternica , alteori sunt doborata. Am decis sa stau o perioada la parintii mei, sa-mi pun ordine in ganduri si in viata. El , sotul, mi-a spus la un moment dat ca e dispus sa treaca si peste asta, sa ma intorc acasa. Acum imi spune ca ma uraste , ca nu mai vrea sa stie nimic de mine . Ma ameninta ca o sa-l am pe constiinta toata viata. In acelasi mod ma ameninta si tatal meu bolnav, daca imi parasesc sotul "cel bun , sotul model, caruia nu am ce sa-i reprosez". Dar ma mai intreb inca o data ...cu mine cum ramane... ce-mi doresc eu oare nu conteaza ? Chiar trebuie sa pun fericirea celorlalti inaintea fericii mele? Pana cand? Va rog , astept raspunsul vostru ...chiar sunt cea mai ticaloasa din lumea asta ca am indraznit sa iubesc in felul asta?
Daca in articol scrie ca ai putea la 32 de ani sa-ti spui 'cine te mai vrea la varsta asta?', eu zic ca nu terbuie sa-ti adresezi aceasta intrebare nicicand, orice varsta ai avea. Nu e tarziu nici la 40, nici la 50, si va spun eu din experienta socrului meu care a ramas singur de mai multi ani de zile, nu e tarziu nici la 78 de ani:):) Are o partenera si alt zambet pe fata! Evident ca partenera are si ea peste 60 de ani, deci... nici atunci nu e prea tarziu! - asta ca sa nu ziceti ca numai barbatilor li se poate intampla:) - NU E TARZIU NICICAND, atata vreme cat vrei tu sa nu fie!
Fetelor eu kred k lucrurile nu sunt asa de simple. Anica ne spune sa gandim positive. Dar cand el ne impinge cu capul in jos si pe noi ne doare gura, ce putem sa facem? Sa inghitim la propriu si figurat?
Viata nu poate decurge fara probleme, altfel nu ar mai fi interesanta. Ideea e sa ne transformam pe noi insene din interior, sa stralucim, lumina si iubirea ce le avem de daruit sa ne ajute sa trecem si peste zilele negre, si sa stralucim si mai mult in zilele cu soare. Fiti puternice si pozitive, puteti!
fetelor, ganditi pozitiv, puteti!
Foarte multe lucruri adevarate au fost spuse,si trebuie sa tinem cont de ele.Eu m-am despartit de prietenul meu dupa o relatie de 4 ani la sf acestei luni trebuia sa facem nunta,inca mai sufar si nu stiu daca o sa trec usor peste asta.M-am schimbat radical o sa incerc sa tin cont de sfaturile voastre dar deja am impresia ca nu o sa mai fiu cu nimeni.Au trecut 9 luni de cand nu mai suntem impreuna si nu sunt cu nimeni pt ca nu pot fi cu altcineva decat cu el.
eu ink nu m am despartit de prietenu meu dar simt k va urma.Suntem impreuna de 2 ani jumate dar jumatatea asta de an a fost oribila,numai certuri...:-
De curand,am trait un asemenea eveniment......am plans cateva zile,momente dificile,dar.....in tot acest timp,fredonam melodia lui "MOTU' " :(FL. PITIS)...".dar sfarsitul ,nu-i aici".Ar trebui ca toti cei care trec prin aceste situatii sa gandeasca in permanenta POZITIV,si ca viata e asa de scurta si trebuie,traita din plin! Trebuie sa invinge-ti !
uite nati imi puneam si eu asemenea intrebari kindva,dar m-am convins de faptul ca daca viata ar fi fara probleme si dureri,ea nu ar mai fi interesanta!trebuie intotdeauna sa analizezi optimist situatia si fii sigura ka nu exista probleme fara solutii asa kum nu exista intrebari fara raspunsuri!kuraj!!!!!!!!!!!
kiar daca krezi ka despartirea de persoana draga e sfirsitul,e bine sa stii ka "sfirsitul nu-i aici'.Si apoi,ce nu te omoara te face mai puternik!!!!!!!!!asa ca capul sus,si fuga spre o noua cucerire!
Foarte adevarat ca dupa o despartire trebuie incercat sa uiti ce s-a intamplat pentru a-ti putea continua viata.Am trecut si eu printr-un divort,am doi copii si am crezut ca viata mea s-a sfarsit dar nu este asa,cand am inceput sa gandesc pozitiv toata viata mea s-a schimbat si am primit a doua sansa cu un om extraordinar.
da , dar cate dintre noi au asa o putere, majoritatea isi fac din iertare o virtute... si asa trece viata.....tot intr-un compromis
de ce oare dragostia doare atit de mult.
de ce e asa de greu sati traiesti viata.
Posteaza comentariu