Este posibil să faci câteva greşeli atunci când sunteţi în public care pur şi simplu îţi dinamitează relaţia şi care vă pot duce în prag de despărţire.
Iată ce să faci şi ce să nu faci ca să fii o iubită supercool:
1. Fii tu!
Nu încerca să fii altceva decât eşti. Fii naturală şi sinceră în comportament. Te ajută să ai o relaţie bazată pe onestitate, iar partenerul tău te va iubi pentru ceea ce eşti cu adevărat.
2. Nu îi interzice ceva de faţă cu prietenii
Este OK să-i spui iubitului tău că nu eşti de acord să facă un anumit lucru, dar este cu totul altceva să-i "interzici" pe un ton ameninţător.
Pe lângă faptul ca ai slabe şanse să te asculte, nu faci altceva decât să-i răneşti orgoliul şi să-l determini să facă exact contrariul pentru a le demonstra celor din jur că nu este sub papucul tău. Nici ţie nu ţi-ar plăcea să ţi se "ordone", nu?
3. Nu fi supărăcioasă
Dacă te superi din orice şi mai ales dacă foloseşti asta pentru a-l şantaja, nu faci altceva decât să-l stresezi şi să-l îndepărtezi.
Nici nu va mai şti cum să acţioneze în preajma ta de teamă că vei găsi un alt motiv de supărare. Să nu mai spunem că vei fi o adevărată "distrugătoare" a distracţiei dacă aveţi un grup de prieteni comuni.
4. Nu îl dădăci
Bărbaţii adoră să fie îngrijiţi şi dădăciţi de femeia iubită, dar preferă să nu se întâmple asta în public. Dacă îi spui de nenumărate ori de faţă cu prietenii să-şi pună căciula să nu răcească sau să aibă grijă să nu alunece pe gheaţă, vă transformaţi într-un cuplu penibil, în care el joaca rolul de copil, iar tu pe cel de mamă paranoică. Dacă a reuşit să supravieţuiască înainte să te întâlnească, e clar că poate şi acum, când sunteţi împreună.
5. Nu îi îngrădi libertatea
Dacă îi spui de fiecare dată când discută cu cineva să schimbe subiectul, pentru că te plictiseşte, îi anulezi personalitatea. Mai grav este să pui permanent la idoială ceea ce spune. Până la urmă, dacă nu ai încredere în el, de ce mai sunteţi împreună? Permite-i să se manifeste aşa cum vrea şi ai încredere că poate lua şi singur decizii bune.
6. Fii competitivă
Cea mai simplă metodă prin care poţi câştiga respectul iubitului tău şi al prietenilor comuni este acela de a-ţi da silinţa. Nu refuza provocări banale argumentând că nu te pricepi, nu poţi, nu ştii. Orice pot ei, poţi şi tu! Secretul este să încerci.
7. Fii sexy
Nu îţi neglija aspectul, chiar dacă relaţia ta este destul de veche. Ai grijă de tine, străduieşte-te să fii sexy, iar asta se poate reflecta nu neapărat în aspectul fizic, dar printr-o mai mare încredere în sine. Şi cu cât eşti mai încrezătoare în forţele proprii şi te cunoşti mai bine, cu atât eşti mai irezistibilă!
Comentarii (6)
foarte bun materialul..sunt total de acord..
ffff reusit materialu chiar reprezinta unele persoane din.....
Sunt o persoana competitiva si destul de sigura pe ea si tipul cu care doream sa am o relatie dupa o relatie de prietenie mi-a spus ca sunt prea competitiva si prea le stiu pe toate si ca are nevoie de o tipa mai umila pe care sa o coordoneze el. Deci cam asa cu competitivitatea.
mda...sunt multe alte cauze...ff dragut...
Un material foarte reusit! Va felicit, chiar vorbeste despre realitate!
ORICE FEMEIE TREBUI SA FIE ARANJATA MEREU
Posteaza comentariu