Ajutati-ma sa ma inteleg

Buna ziua, numele meu este Cristina, am 18 ani si as dori sa ma ajutati sa imi clarific sentimentele pentru G. (27 ani) si sa iau o decizie ferma in privinta lui. Ne-am cunoscut pe internet si din iulie anul acesta am inceput sa ne si vedem, amandoi locuind in acelasi oras. Nu consider ca acest lucru m-a facut sa acord acestei relatii mai putina atentie si sa o tratez cu mai putina seriozitate decat daca ne-am fi cunoscut intr-un mod "traditional".

Am simtit ca exista o mare compatibilitate intelectuala si emotionala intre noi si el mi-a spus ca simte acelasi lucru in privinta mea. Nu cred ca a existat initial si o atractie fizica reala intre noi (cel putin, din punctul meu de vedere) si, desi amandoi eram singuri si ne doream sa iubim si sa fim iubiti, printr-o hotarare implicita am decis ca nu are rost sa incepem o relatie amoroasa atata timp cat nu exista sentimente autentice de aceasta natura care sa o mentina. Relatia noastra tindea intr-un mod firesc mai degraba spre prietenie si compania lui G. imi devenea din ce in ce mai placuta.

Am descoperit o persoana minunata! Foarte politicos, G. avea un comportament delicat si atent fata de mine. A fost plecat in Franta si de acolo mi-a scris si la intoarcere mi-a adus un cadou, nu neaparat scump, dar care mi-a dovedit bun gust si pretuire fata de mine. Pentru mine a devenit in scurt timp partenerul de discutii favorit. Ii aratam si eu aceeasi atentie, nu neaparat in semn de recunostinta, ci ca rezultat a ceea ce simteam pentru el. Totul parea sa mearga perfect si totusi...

Totusi in anumite momente aveam o senzatie neplacuta si pe care mi-e greu sa o definesc. Nu imi dau seama daca era vorba despre faptul ca imi era teama sa afle parintii mei cu care am o relatie dificila. Din cauza opozitiei si controlului lor, nu am avut nici o relatie romantica reala pana acum, desi stiu ca sunt foarte frumoasa, si acest lucru ma face sa sufar.

Sau poate pretentiile mele inoculate de anturajul familial si teama de comentariile cunoscutilor referitoare la baiatul cu care ma intalnesc m-au facut sa ma indepartez de G.?

Sau chiar G. m-a dezamagit putin prin lipsa de personalitate, adica prin faptul ca eu eram de obicei cea care il suna si ii solicita implicarea. Am simtit acest lucru in ultimul timp si i-am spus si lui. El a fost dezamagit de lipsa mea de intelegere, caci imi explicase cu o saptamana in urma ca are mult de plata la telefon si, daca tot am posibilitatea, sa-l sun eu...

Oricum, cert este ca la ultima noastra intalnire m-am dus napadita de tot felul de temeri si sentimente confuze. I-am spus ca nu vreau sa continuam relatia. Am vrut sa-i dau cadourile inapoi, regretand in gand ca le acceptasem, desi el era inca in perioada "de probe". Mi-am dat seama ca l-am ranit.

Si acum regret hotararea luata. Privind retrospectiv, nu gasesc nimic serios ce as putea sa-i reprosez... Simt ca G. imi lipseste. Poate chiar incepusem sa il iubesc. Nu e prima data cand imi dau seama ca tin la un baiat numai dupa ce relatia cu el s-a destramat. A trecut o saptamana si de la despartire si uneori sunt hotarata sa ma duc la el si sa-i spun ca este o persoana importanta pentru mine.

Dar in alte momente devin nesigura daca intr-adevar vreau sa reiau relatia.

Cred ca tot ceea ce am scris pare confuz, dar asa sunt si sentimentele mele. Va rog sa ma ajutati sa ma inteleg si sa iau o decizie potrivita in privinta lui G., atat pentru mine, cat si pentru el. Va multumesc! Cristina.

Claudiu Ganciu - psiholog si psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, raspunde:

Mail-ul tau este in mod cert un mesaj clar. El contine o stare de Autoreflexie specifica Eului tau - capacitatea de a vedea starile contradictorii. Confuzia despre care vorbesti este data de sesizarea unor elemente care par a nu corespunde unei logici pe care ai astepta-o de la tine - "Sau poate pretentiile mele inoculate de anturajul familial si teama de comentariile cunoscutilor referitoare la baiatul cu care ma intalnesc m-au facut sa ma indepartez de G.?"

In mod sigur, un element care poate fi luat in considerare pleaca de la trecutul tau. Vom incerca sa intelegem impreuna situatia. Pentru aceasta te voi invita sa accepti urmatoarea conventie:

Exista un spatiu in tine, in care parintii, ceea ce simti, ceea ce gandesti, ceea ce iti vine sa faci devine un spatiu psihologic interior care poate fi analizat si inteles. Aici este lumea ta interioara, in care experientele de pana acum au luat forma unor continuturi psihologice. Spre exemplu, parintii exista si in tine, prin calitatile lor psihologice, ca si cum tu ai prelua o parte din ei cu tine, sub forma unor obiecte interioare.

Exista un spatiu exterior - realitatea naturii si sociale.

Acesta este spatiul in care exista oamenii cu care ne intalnim, relatiile cu ceilalti, parintii, in calitatea lor de oameni propriu-zisi etc. Acesta este un spatiu al actiunii, un spatiu in care tu existi in relatie cu ceilalti.

G. exista in realitate ca o persoana cu problemele lui, cu dificultatile lui, cu nota incarcata de telefon etc. G. exista in tine prin ceea ce simti pentru el, prin faptul ca iti activeaza ceea ce este in spatiul tau interior. Spre exemplu, observi ca G. iti activeaza ceea ce este primit de la parinti, ca si cum ai activa acest obiect interior.

Anturajul familiei reprezinta un element din universul interior. Ramane sa clarifici acest univers, pentru a putea sa receptezi cu adevarat ceea ce simti pentru G. si, mai ales, pentru a rupe seria de ruperi cumva inexplicabile pe care le faci. Problema este in tine, in ceea ce se intampla cu tine. Faptul ca nu esti de acord cu ceea ce faci arata ca modul tau de a actiona in lumea exterioara se bazeaza pe elemente interioare care sunt confuze.

Partea buna este ca ai acces la ceea ce ti se intampla, ca simti relatiile pe care le ai cu ceilalti. Numai atunci cand universul tau interior va fi inteles de catre tine, atunci vei intelege ceea ce ti se intampla, iar actiunea de a merge catre G. sau catre altul va fi in conformitate cu ceea ce simti tu si va fi alegerea ta.

Acest proces se desfasoara cel mai bine in cadrul unei terapii de profunzime care sa aduca in prim-plan relatiile din lumea ta interioara, a elementelor care se confrunta in diferite conflicte. Este posibil ca nevoia de a te rupe de parinti (nevoia de separare) si cea de a ramane atasata de parintii tai sa fie o nevoie fundamentala a acestei lumi interioare. In fapt, acesta este si comportamentul pe care il manifesti in lumea actiunii - ai tendinta de a merge spre G. si, concomitent, nevoia de a te separa de el. In fapt, intre aceste doua situatii nu exista o diferenta foarte mare. Sa fie oare o coincidenta?

Raspunsul ferm vine atunci cand ne este clar ca ceea ce se intampla in noi este clar. Fermitatea nu se poate baza pe un conflict. Orice decizie ai lua, este un teren alunecos, pentru ca ceva din tine te va indemna mereu sa mergi spre el cand esti departe sau sa fii departe de el cand esti aproape, pentru ca, mereu, daca o parte din universul interior este satisfacuta, cealalta parte care este in conflict isi cere drepturile si te va face sa eziti.

Este un proces des intalnit. Din cate stii, psihoterapia nu se ocupa de nebuni, ci de astfel de conflicte care reusesc sa ne faca viata dificila cand nimic nu pare a o justifica logic. Psihoterapia aduce la suprafata lumea interioara, pentru a permite o buna desfasurare a actiunii in realitatea sociala in care traim cu totii. Cu cat vei fi mai capabila sa accepti conflictele din sufletul tau, cu atat mai mult vei depasi aceste ezitari si aceste roluri nesatisfacatoare.







Arhiva