Kate și William apar alături de copiii lor în imaginea adorabilă de familie. În fotografia realizată într-o vacanță pe care au făcut-o anul acesta în Iordania, Kate poartă o rochie kaki, în timp ce Prințesa Charlotte poartă o rochie albastră în carouri. Prințul George zâmbește purtând un tricou de tip polo cu imprimeu camuflaj, iar Louis, mezinul familiei, stă jos cu picioarele încrucișate, purtând un tricou cu dungi bleumarin subțiri și pantaloni scurți gri.
Ducele și Ducesa de Cambridge se află în centrul imaginii, zâmbind larg alături de cei trei copii. Nu au fost făcute publice detaliile vacanței pe care tânăra familie a petrecut-o în Iordania.
Iordania are o semnificație aparte pentru Kate, care și-a petrecut o parte a copilăriei în această țară în care tatăl său a lucrat ca dispecer de operațiuni de zbor pentru British Airways.
Atunci când William a făcut un tur oficial în Orientul Mijlociu în 2018, a vorbit despre intenția sa de a se reîntoarce în viitor împreună cu copiii.
Ducii de Cambridge au distribuit fotografia pe Instagram, cu mesajul „Încântați să împărtășim o noua imaginea cu familia, care va apărea pe felicitarea de Crăciun din acest an”.
Cuplul a lansat fotografia cu aproape o săptămână mai devreme decât anul trecut, când imaginea pentru felicitarea de Crăciun a fost publicată pe social media înainte de a fi prezentată oficial.
Prințul William a vizitat Iordania în 2018, la scurt timp după nașterea fiului său, Louis.
El a vizitat un loc în care Kate a făcut în copilărie o fotografie alături de tatăl său și de sora sa, Pippa.„Soției mele, Catherine, îi pare foarte rău că nu poate fi aici cu mine atât de curând după nașterea fiului nostru, Louis, dar familia ei își amintește cu drag cei aproape trei ani pe care i-a petrecut aici în copilărie, când tatăl său lucra pentru British Airways în Amman”, a declarat William la acea vreme.
„Experiența lui Catherine nu este unică - legătura interconectată dintre țările noastre este reală și profundă: muncă, studii, turism și legături de familie.
Prietenia și legaturile noatre istorice sunt evidențiate în viețile a mii de oameni care se consideră acasă în ambele țări”, a spus William despre relația diplomatică dintre Marea Britanie și Iordania.Kate Middleton a învățat limba arabă, recita versete din Coran și celebra Ramadanul în timpul grădiniței, pe care a urmat-o în Iordania.
Familia Middleton s-a mutat în Iordania în mai 1984, când Kate avea doi ani, iar sora sa avea opt luni. Michael, tatăl lor, care este manager în cadrul British Airways, a fost relocat cu munca în Amman, capitala Iordaniei.
Posteaza comentariu