Nicole Kidman spune că fiicele sale nu sunt interesate să-i vadă filmele și sunt „cei mai mari critici” ai ei

Fiicele lui Nicole Kidman nu sunt deloc interesate să o vadă pe mama lor pe marele ecran.
Actrița australiană a dezvăluit că fiicele sale - Sunday, de 13 ani, și Faith, de 10 ani - nu au văzut cel mai recent film al ei, „Being the Ricardos”.

„De fapt, nu sunt deloc interesate de asta acum”, a spus Kidman, care o interpretează pe actrița de comedie Lucille Ball în noul film produs de Amazon.

Citește și: Regina Letizia a Spaniei și Prințesa Victoria a Suediei au purtat aceeași rochie din material reciclat, care costă 300 de dolari


„Le-am zis 'Vreți să veniți să-l vedeți?', iar ele au spus 'Nu'”, a declarat actrița în vârstă de 54 de ani pentru pagesix.com. Ea a adăugat că fiicele sale sunt „cei mai mari critici” ai săi.

Kidman, care joacă alături de Javier Bardem în filmul cu scenariu realizat de Aaron Sorkin, a dezvăluit că inițial era nerăbdătoare să accepte rolul, dar apoi a devenit „îngrozită” și s-a gândit „O, Doamne, în ce m-am băgat?”.

Se pare, însă, că starul din „Moulin Rouge” și-a depășit frica și a obținut una dintre cele mai bune interpretări ale sale.
Prestația ei a primit deja cuvinte de laudă și este de așteptat să fie nominalizată pentru a cincea oară la Premiile Oscar.


Kidman a spus că cea mai dificilă parte în interpretarea faimoasei actrițe de comedie Lucille Ball a fost de a reproduce vocea groasă a starului american.

„A fost greu. Era dificil de atins și de multe ori mi-am spus 'Nu cred că voi reuși'”, a declarat Nicole.

Pentru actrița din „Big Little Lies”, care este obișnuită să apară în drame dificile, este o noutate să joace într-un film despre viața unei actrițe de comedie.

„Nimic nu se compară cu experiența de a-i face pe oameni să râdă”, a spus vedeta.
„Nu este ceva obișnuit pentru mine. Vreau să fac mai des asta”, a adăugat ea.

Chiar dacă fiicele sale nu sunt nerăbdătoare să-i vadă filmele, actrița a dezvăluit că Sunday și Faith o vizitau de obicei la filmări, înainte de pandemie. 


„Nu poți aduce copiii pe platou având în vedere toate aceste protocoale, dar de obicei erau alături de mine. Urmăresc filmările și apar uneori în show, dar au fost reguli stricte în pandemie și acest lucru nu s-a mai întâmplat. Aceasta a fost una dintre cele mai dureroase schimbări legate de muncă”, a declarat Nicole pentru Radio Times.

Sunday și Faith au apărut în câteva filme și seriale ale mamei lor, inclusiv „The Undoing” și „Big Little Lies”.


Pe lângă cele două fiice biologice pe care le are împreună cu soțul său, cântărețul Keith Urban, Nicole mai are doi copii adoptați din căsnicia cu Tom Cruise - Bella, în vârstă de 28 de ani, și Connor, de 26 de ani.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
6 Decembrie 2021
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod