Frumoasă ca mama, rebelă ca tata: Fiica lui Charlie Sheen și a lui Denise Richards a plecat de acasă și a renunțat la liceu

Sami Sheen, fiica în vârstă de 17 ani a lui Charlie Sheen și a actriței Denise Richards a postat un video pe TikTok în care spune că a plecat din „casa Iadului” în care locuia alături de mama sa și s-a mutat cu tatăl său.
Adolescenta a spus în postarea care a fost ulterior ștearsă că a trăit într-un „cămin abuziv”, deși surse din anturajul mamei sale au declarat pentru People că actrița le impune „reguli normale” copiilor săi.

Sami a mai dezvăluit în postarea de pe platforma de socializare că în urmă cu un an era „blocată într-un cămin abuziv și mă uram pe mine însămi”. Ea mai susține că treceau zile întregi fără să doarmă, să mănânce, era deprimată și ura școala. 


„Acum m-am mutat în final din casa Iadului, am avut parte de o trezire spirituală, am două pisici, sunt fericită singură, plină de iubire de sine și am renunțat la liceu”, a mai spus tânara, citată de Page Six.

Citește și: Scandal la Premiile VMA.
Iubitul lui Megan Fox și luptătorul Conor McGregor au fost la un pas să se ia la bătaie pe covorul roșu

„Sam este uimitoare. O iubesc și îmi iubesc toți copiii necondiționat. Ne distrăm de minune”, a declarat actorul Charlie Sheen prin intermediul reprezentantului său.

O sursă a declarat pentru People că Sami a locuit cu mama sa anul trecut. „Denise a impus reguli normale, pe care orice părinte le-ar impune. Este mamă, este părinte și există niște reguli. Ea nu voia să urmeze aceste reguli”, a declarat sursa.

„Charlie nu a susținut regulile impuse de Denise.
El are un stil diferit de parenting și Sami a decis să locuiască cu tatăl său. Denise își iubește fiica foarte mult și este profund întristată de această situație”, a mai declarat sursa citată.
Denise Richards are împreună cu fostul său soț, Charlie Sheen, două fiice - Sami, de 17 ani, și Lola Rose, de 16 ani. Actrița mai are o fiică în vârstă de 10 ani, pe nume Eloise Joni. Charlie are alți trei copii din relații diferite: Cassandra, în vârstă de 36 de ani, și doi băieți gemeni de 12 ani.

Cei doi actori s-au întâlnit prima dată când au jucat împreună în „Good Advice”, în anul 2000, dar au început o relație în 2001, după ce Denise a apărut alături de Charlie în serialul „Spin City”.
S-au căsătorit în anul 2002, dar căsnicia lor a durat până în 2005, când Denise a depus cerere de divorț din cauza problemelor cu alcoolul și drogurile cu care actorul din „Doi bărbați și jumătate” s-a confruntat ani la rând.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
14 Septembrie 2021
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod