Fiul cel mic al lui Michael Jackson, apariție rară la TV: Blanket a vorbit despre tatăl său și despre protejarea mediului

Tânărul în vârstă de 19 ani a evitat să apară în lumina reflectoarelor de la decesul tatălui său, din anul 2009.
Blanket, pe numele său real Prince Michael Jackson II, este cunoscut acum sub numele Bigi. El a acordat un interviu în timpul petrecerii de Halloween organizată de fratele său mai mare în California, care a avut scopul de a strânge fonduri pentru organizația Heal Los Angeles Foundation.

„Este foarte multă istorie în această casă și în studioul de aici. Toate acestea îl reprezintă foarte bine. Vrem să facem lucruri care le aduc bucurie oamenilor și care să îi ajute în viață”, a spus Bigi despre acțiunea caritabilă organizată de fratele său.

Foto: Instagram/bigi.jackson2021fc

Bigi a vorbit și despre pasiunea sa pentru protecția mediului, cu ocazia conferinței COP26.
„Cred că este important ca noi toți să știm despre asta. Cred că avem mult de lucru, dar generația noastră știe cât de important este”, a spus el despre protejarea mediului.

Citește și: Madonna, aspru criticată după ce a recreat scena morții lui Marilyn Monroe într-o ședință foto


Prince II avea șapte ani când tatăl său a murit în urma unui stop cardiac provocat de o combinație fatală de medicamente prescrise de medicul lui.

El și frații săi mai mari, Prince, de 24 de ani, și Paris, de 23 de ani, au fost crescuți de bunica lor, Katherine Jackson. 

Bigi locuiește acum în propria lui casă din Calabasas, California, pe care și-a cumpărat-o în luna martie a anului trecut.

Vila, care are o suprafață de aproape 600 de metri pătrați și are șase dormitoare și șapte băi, se află într-un complex privat de locuințe în care își au reședința staruri precum Dr. Dre sau John Travolta.

În anul 2012, Bigi a apărut în documentarul „Jacksonology: Our Story” și a spus că nu are planuri să calce pe urmele tatălui și să intre în industria muzicală.

„Uneori intram în camera tatălui meu în timp ce se pregătea pentru un eveniment și îl urmăream.
Era un dansator bun, un dansator foarte bun. Eu nu pot să dansez sau să cânt. Nu sunt genul de persoană care să cânte și să danseze. Când mă fac mare vreau să fiu regizor pentru că este distractiv. Fac diferite filmulețe când sunt acasă cu verii mei și cu prietenii”, a declarat el în 2012.

„Tata spunea că este un lucru bun să faci ceea ce îți place”, a adăugat el la acea vreme.

Blanket și frații săi erau văzuți adesea în public având fețele acoperite cu măști când tatăl lor era în viață, astfel încât să nu fie ușor de recunoscut în public.

În show-ul său „Unfiltered: Paris Jackson & Gabriel Glenn”, Paris a dezvăluit de ce voia tatăl său ca ei să aibă fețele acoperite în public.

„Când tata era mic, era în studio, se uita pe fereastră și îi vedea pe copii jucându-se în parc, iar el nu putea să facă asta.
Și-a dorit ca noi să nu trecem prin același lucru, așa că purtam măști”, a spus Paris.

Ea a declarat că apreciază eforturile tatălui său pentru că le-a permis ei și fraților săi să meargă în locuri publice fără ca oamenii să se năpustească asupra lor.

Paris a mai spus că spre deosebire de copilărie, de când a intrat în lumina reflectoarelor, după moartea lui Michael Jackson, a trebuit să accepte faptul că probabil nu va mai avea niciodată o viață privată.

Foto: Hepta; Instagram/bigi.jackson2021fc

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
1 Noiembrie 2021
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Bostina Mary Alina pe 3 Nov 2021, 10:33
    Michael Jackson

    Da a murit din cauza unei supradoze cu Propofol, a zis medicului sa-i dea Laptele sau si dupa aceea nu sa mai trezit, a fost prea mult ptr el.

    0
    0

  • Guy pe 2 Nov 2021, 18:14
    Say what?

    "a murit în urma unui stop cardiac provocat de o combinație fatală de medicamente prescrise de medicul lui" asa ii zice acum la supradoza de droguri?

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod