Filmele și serialele din '80 și '90 rămân în inimile noastre. Generații întregi au crescut urmărindu-i pe eroii acelor producții foarte populare. Iată cum arată acum vedetele din acea perioadă de aur!
Astăzi suntem invadați de filme și mai ales seriale pe care le putem vedea oricând poftim pe platformele de streaming online. Dar în anii '80 și '90, când nu exista internet, televiziunea era la putere. Numeroase filme și seriale lansate în colorații ani '80 și '90 au intrat în categoria selectă a celor mai de succes producții de acest gen.
Eroii de atunci au fost idolii multor generații. Fetele și băieții visau să arate și să trăiască asemenea idolilor pe care îi urmăreau în "Beverly Hills, 90210", "Friends" sau "The Breakfast Club". Acum după ce s-au scurs aproape 30, respectiv 40 de ani, de la momentul de vârf al serialelor și filmelor populare în acea perioadă, e de așteptat ca actorii care au interpretat acele roluri să arate altfel. În multe cazuri, schimbarea este, însă, totală - unii nici nu mai pot fi recunoscuți.
Bright Side ne invită să vedem cum arată acum vedetele din serialele anilor '80 și '90.

Posteaza comentariu