Tabăra care îmbină utilul cu plăcutul

Dezvoltarea personală începe devreme pentru tinerii care sunt la început de drum și vor să aibă o evoluție lin curgătoare. Cum pot obține ei acest lucru și care este rețeta ideală? Răspunsul îl regăsim într-o combinație reușită de activități cognitive și distractive în cele mai frumoase locuri din țară. După cum spunea Aristotel „Radacinile educației sunt amare, dar fructul este dulce” - acest proces trebuie să fie construit astfel încât informația să fie ușor de asimiliat prin intermediul unor activități interactive, care să-i motiveze.
Tabăra Coolturală BookLand reușește și anul acesta, la cea de-a treia ediție, ca în șapte zile de activități recreative și educative să-i impulsioneze pe copiii de 8-18 ani să își descopere pasiunile și să își dezvolte abilitățile de exprimare și comunicare. Workshopuri de literatură, muzică, teatru, dans, antreprenoriat, dar și sesiuni de călărie, înot, fotbal, tiroliana sunt câteva dintre activitățile de care învățăceii se vor bucura. Totodată, vor experimenta și vor face față unor situații și provocări care le vor stârni interesul, vor clădi prietenii trainice și, nu în ultimul rând, vor învăța lucruri noi și utile de la invitații speciali.

Ionuț: "Tabăra Coolturală BookLand mi-a lăsat un sentiment frumos în amintire.
Această tabără a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase tabere la care am participat. Aici am învățat să ne distrăm prin lectură, am cunoscut scriitori și actori consacrați care ne-au povestit întâmplări din viața dumnealor. Tot aici am învățat să fim mai siguri pe noi, să fim mai îndrăzneți prin discuțiile cu doamna psiholog. În fiecare zi am avut diferite activități: excursii, workshopuri, tiroliana, fotbal, piscină, lectură, seara discotecă și karaoke. Am învățat să călărim cu domnul Mircea, un om deosebit, cu ajutorul căruia am făcut și drumeții pe munte. Recomand această tabără tuturor copiilor dornici să se distreze și să învețe lucruri frumoase!"


Doamna Vasile: "Tabăra Coolturală BookLand a fost o oportunitate pentru Andreea în a cunoaște oameni minunați, profesori deschiși și comunicativi, plini de inițiativă și de dorința de a le deschide calea spre un nou mod de a petrece vacanță.
Cadrul minunat în care s-a desfășurat tabăra BookLand, pensiunea Valahia, a contribuit din plin la succesul acestei ediții a taberei, copii bucurându-se din plin de aer curat, produse eco din gospodăria proprie și servite atent și cu multă amabilitate de Cristina și Loli, ospătărițele pensiunii (pentru unii copii adevărate surori). Fetița mea a fost foarte încântată de absolut tot din această tabără, nu a deranjat-o nici măcar acea înviorare matinală, care unora le-a displăcut. A fost încântată de descoperirea comorii, de exercițiile de tiroliana, de focul de tabără, de oportunitatea de a discuta și a afla lucruri noi de la fiecare invitat special.
Despărțirea a fost amară, cu inima grea ne-am luat rămas bun și Andreea a plâns un timp, spunând că "e ca și cum era a doua mea familie."

Tabăra Coolturală BookLand pune la dispoziția tinerilor 3 locații diferite, care vor întregi peisajul educativ la care aceștia vor lua parte: în inima Munților Apuseni, la gura peșterii Huda lui Papară, în perioada 05-12 iulie 2015 / pe Valea Lotrului, în apropiere de Transfăgărășan, în perioada 12-19 iulie 2015 / în Galway & regiunea Nord-Vest a țării de basm, Irlanda, în perioada 17-23 august 2015.

Pentru înscriere și mai multe detalii despre tabăra Coolturală BookLand, puteți consulta www.book-land.ro/tabara.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod