Suntem bombardaţi în permanenţă cu informaţii despre ceea ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă. Din aceste motive, unele alimente care au nutrienţi importanţi pentru corp au ajuns fost fie blamate pentru calorii, fie pentru faptul că au prea mult colesterol care afectează inima sau carbohidraţi care ne îngraşă. Însă, dacă le analizăm conţinutul nutriţional, aceste alimente nu sunt de ignorat, deoarece sunt sănătoase pentru corp, susţin nutriţioniştii.
Contează cum sunt gătite unele dintre ele şi cu ce alte alimente sunt asociate, de aici şi reputaţia proastă pe care au primit-o pe nedrept.
1. Cartofii
Au un indice glicemic ridicat, de aceea cartofii au ajuns să fie consideraţi nesănătoşi pentru a fi consumaţi în cantităţi mari.
Da, dacă sunt prăjiţi nu ai greşit şi poţi să-i consideri în continuare nesănătoşi. Însă, atunci când sunt consumaţi fierţi în coajă sau copţi în coajă, lăsaţi să se răcească, cartofii se transformă într-un aliment esenţial, deoarece furnizează carbohidraţi, vitamina C, vitamine din complexul B şi minerale. Ar fi de preferat să-i consumi reci, atunci amidonul din conţinutul lor nu are un efect negativ asupra corpului, ci se digeră încet şi are un efect benefic asupra sistemului digestiv, scrie Independent.co.uk
2. Ouăle
Multe persoane se feresc de ele pe motiv că măresc colesterolul. Ba mai mult, se separă gălbenuşul care este blamat pentru faptul că ar avea mai multe calorii, fiind consumat doar albuşul. Nimic mai greşit, după cum susţin nutriţioniştii, deoarece tocmai oul consumat întreg furnizează corpului grăsimi omega-3 bune pentru inimă, proteine de calitate, precum şi vitamine şi minerale importante. Evită să le prăjeşti, dar consumă-le în cantităţi moderate!
"Oul reprezintă o excelentă sursă de proteine de calitate superioară. O persoană sănătoasă (adult) poate consuma 4-5 ouă/săptămână, iar persoanele care au colesterolul ridicat nu ar trebui să depăşească 2-3 ouă săptămânal", recomandă Dr. Ciprian Constantin, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Gălbenuşul conţine luteină şi zeaxantină, doi compuşi care reduc riscul de degenerare maculară, principala cauză a pierderii vederii la persoanele trecute de 50 de ani. De asemenea, cercetările arată că dacă sunt consumate la micul dejun, senzaţia de saţietate este foarte mare şi de durată, împiedicându-ne să mâncăm foarte mult la prânz. Acest lucru este de folos persoanelor care îşi doresc să slăbească, alegând alimente care ţin de foame o perioadă mai mare.
© Copyright: depositphotos
Dietă. 5 alimente despre care credeai că sunt nesănătoase. Te-ai înşelat!
Cartofii şi untul de arahide generează multe controverse atunci când vorbim despre slăbit. Însă specialiştii avertizează că nu sunt rele pentru corp dacă le consumi cum trebuie!
Posteaza comentariu