Si, ca un argument in plus in favoarea acestor fapte, iata marturisirile unor femei care au respectat diete compuse chiar de ele.
Sa fie iute!
Cristina are 45 de ani si, in ultimii trei ani, a acumulat cateva kilograme in plus de care, desi a respectat diferite diete, care se recomandau ca fiind sigure, nu a reusit sa scape. “Era frustant. M-am chinuit cu tot felul de regimuri disociate, cu dieta cu lamaie si cu dieta pe baza de proteine, dar fara rezultat”, povesteste ea.
Apoi a inceput sa caute diete adaptate stilului ei de viata si a aflat ca o serie de plante aromate, condimente si mirodenii au ca efect asociat stimularea arderilor si intensifica eliminarea grasimilor.
“Mi-am dat seama ca imi place oricum foarte mult mancarea picanta si ca niciodata nu mi-a facut rau ceva prea iute. Asa ca am devenit o fana a ardeilor iuti, a mustarului, hreanului si ghimbirului in toate formele posibile”, spune Cristina. Le-a combinat pe toate in mancarurile pregatite de ea, in salate si ca adaos la carnea la cuptor sau preparata la gratar.
“Practic, mancarea picanta nu-mi lipsea de la nicio masa. Nu mancam doar ardei iuti, dar acestia insoteau fiecare fel de mancare, astfel ca zilnic mancam cel putin trei – patru. Am redus aportul de fainoase si le-am inlocuit cu cereale integrale, am inlocuit zaharul cu miere sau fructoza, iar singurul dulce la care nu am renuntat a fost ciocolata. La toate acestea, am adaugat cat mai multe fructe si legume si, dupa vreo doua luni, rezultatele au fost evidente. Practic am slabit cinci kilograme in vreo trei luni. Ma simt bine si sunt plina de energie”, a mai spus Cristina.
Cotidianul britanic The Sun citeaza medicul Amanda Ursell, un nutritionist celebru, care afirma ca ardeii iuti, pudra de chili (sau boiaua iute), ceaiul verde, mustarul, cafeina si ghimbirul sunt ideale in curele de slabire.
O dovada in plus este o cercetare realizata la Oxford, care a dovedit ca sosul de chili stimuleaza arderile de grasimi, iar cu cat este mai iute, cu atat efectul este mai intens. In plus, acesta face bine la inima si la sistemul circulator, gratie antioxidantilor continuti. La fel si mustarul (preparat insa dupa retete traditionale), care mareste rata cu care organismul arde caloriile cu 15% in urmatoarele 10 ore, dupa ce a fost mancat. Efectul este valabil si pentru semintele de mustar, nemacinate.
Numai supe si ciorbe
Mama unei fetite de patru ani, Simona (30 de ani), a acumulat in timpul sarcinii vreo 10 kilograme. Iata cum a scapat de ele. „Bunica mea face niste supe grozave. Foloseste toate verdeturile din gradina, toate legumele, in tot felul de combinatii, asa ca stiam si retetele, dar imi si placeau foarte mult. Mi-am compus singura o dieta cu ciorbe si supe de zarzavat, plecand de la faimoasa supa de varza”, spune Simona.
Astfel, supele crema de legume si ciorbele de zarzavat au devenit baza alimentatiei ei, inlocuind chiar cartofii cu morcov si telina, pastarnac si loboda, stevie, varza si praz.
„Am facut si supe de mazare, de salata si supa de usturoi si cateva variante de supe de rosii. Toate sunt satioase si au calorii putine. Le mancam la toate mesele. Efectul a fost ca am slabit foarte frumos si aproape fara efort. Secretul meu a fost ca de fiecare data cand imi era foame, imi luam o cana cu supa sau stateam la masa si mancam un castron mare cu ciorba de zarzavat. In loc de paine, mancam o bucatica de branza, de regula telemea de vaca, putin grasa si putin sarata”, mai spune Simona.
Daca te intereseaza o astfel de dieta incerca supele si ciorbele de aici sau supa crema de castane cu hrean.
Dieta pentru program dezordonat
Alexandra (25 de ani) are un program foarte dezordonat, din cauza caruia nu poate respecta orele de masa. „Sunt zile in care nu am timp sa mananc, pana la cinci-sase dupa-amiaza. Iar cand ma asez la masa nu ma mai opresc”, povesteste ea.
Din aceasta cauza, a ajuns sa acumuleze kilograme in plus si asta o deranja foarte tare. A decis intr-o zi sa schimbe radical regimul de alimentatie si iata ce a facut: „Primul pas a fost acela de manca dimineata. Nu mult, si nu foarte elaborat, pentru ca nu aveam timp. Pe langa cafeaua de dimineata, obligatorie, am adaugat un borcan de iaurt si doua-trei linguri de cereale, plus un fruct – un mar, o banana, o mana de capsuni, o mandarina, dupa caz. Efectele au fost spectaculoase. Am avut dintr-o data mai multe energie si spor la treaba, in prima parte a zilei, si nu am mai fost ispitita nici de covrigii sau branzoaicele de pe strada”, explica Alexandra.
In plus, isi strecura in geanta, ca tot era mare si incapatoare, un sandvich si un fruct, iar pentru rontait a inlocuit chipsurile cu alune, fistic sau migdale. „Rezultatele au fost demne de toata lauda. Nu mai mancam fara limita seara, iar kilogramele in plus au disparut, ca prin farmec”, povesteste Alexandra.
Care este dieta ta proprie, pe care o aplici atunci cand simti ca ai acumulat cateva kilograme in plus?
Comentariile 1301-1350 din 1380
48 monede..........................
Ai gasit pentru fanutica: 50 monede
Ai gasit pentru lauren_cool: 2 monede+5+4
un vot si aici va rog....returnez toate voturile
Ai gasit pentru inima_buna: 55 monede
Ai gasit pentru lauren_cool: 3 monede
Ai gasit pentru fanutica: 4 monede
Ai gasit pentru gatytaaa2010: 1 specialist in cultivare
Ai gasit pentru marinusha_21: 4 monede
1 moneda........................
Ai gasit pentru stanila_natalia1978: 3 monede
Ai gasit pentru gatytaaa2010: 70 monede
Ai gasit pentru gatytaaa2010: 60 monede
Ai gasit pentru marinusha_21: 1 monede+5+5
Ai gasit pentru marinusha_21: 64 monede
4 monede.........................
Ai gasit pentru geta_53: 27 monede si Ai gasit pentru gatytaaa2010: 1 specialist in recoltare
cine ma voteaza si pe mine? returnez
Ai gasit pentru marinusha_21: 4 monede
Ai gasit pentru stanila_natalia1978: 37 monede
Ai gasit pentru ELALUMY: 1 specialist in macinare
Ai gasit pentru gatytaaa2010: 33 monede
Ai mai votat in ultimele 24 de ore pentru inima_buna. Te rugam sa astepti trecerea unui numar minim de 24 ore intre voturile tale pentru plantatia lui inima_buna.
gasit pentru stanila_natalia1978: 2 monede
buna aveti un vot si pt mine returnez imdeiat
3 monede..........................
Ai gasit pentru inima_buna: 1 monede
Ai gasit pentru alinosh891: 62 monede
Ai gasit pentru fanutica: 3 monede+5
Ai gasit pentru geta_53: 1 specialist in recoltare
Ai gasit pentru stanila_natalia1978 : 1 specialist in deshidratare
Ai gasit pentru carmen73: 4 monede
Ai gasit pentru ADRIANNECULAU: 5 monede
Ai gasit pentru stanila_natalia1978: 1 monede=1+1+1+2+2
Ai gasit pentru fanutica: 4 monede
3 monede.............................
Ai mai votat in ultimele 24 de ore pentru fanutica. Te rugam sa astepti trecerea unui numar minim de 24 ore intre voturile tale pentru plantatia lui fanutica.
Ai gasit pentru ADRIANNECULAU: 4 monede
Ai mai votat in ultimele 24 de ore pentru ADRIANNECULAU. Te rugam sa astepti trecerea unui numar minim de 24 ore intre voturile tale pentru plantatia lui ADRIANNECULAU.
si pe plantatie si pe link http://gbx.ro/member_page.php?id=1414
Ai gasit pentru stanila_natalia1978: 1 specialist in cultivare
2 monede.........................
Ai gasit pentru ADRIANNECULAU : 1 specialist in productie
nu va mai gaseam!
Ai gasit pentru MADALINA_IVANCEA: 39 monede
Ai gasit pentru inima_buna: 63 monede
Ai gasit pentru ELALUMY: 25 monede
Ai gasit pentru carmen73: 1 specialist in cultivare
Ai gasit pentru adrianneculau: 1 monede+2+4
Ai gasit pentru inima_buna: 66 monede
Posteaza comentariu