Când urmezi o cură de slăbire este foarte posibil ca senzaţia de foame şi poftele culinare să fie mai intense seara târziu. Află de la celebrul Dr. Oz care sunt gustările pe care le poţi lua seara târziu şi pe care trebuie să le eviţi.
Gustările de seară sunt o adevărată provocare pentru fiecare dintre noi. După masa de seară până la momentul în care mergi la somn este un interval de timp în care poţi să fii mereu tentată spre a consuma ceva în plus. Poate să guşti puţină ciocolată sau poate o pungă de chipsuri sunt cele care îţi fac cu ochiul, însă ştii cu siguranţă că aceste gustări ar fi de preferat să le eviţi, mai ales seara târziu, dacă ţi-ai propus să urmezi o cură de slăbire şi să scapi de kilogramele nedorite.
În unele seri poţi să rezişti tentaţiilor culinare, însă mai sunt perioade când eşti mai vulnerabilă şi îţi este foarte greu să nu mai mănânci nimic după masa de seară.
De asemenea, tot de la specialist vei afla ce gustări sunt interzise seara târziu, deoarece pot să distrugă tot efortul pe care l-ai depus pe perioada zilei pentru a accelera procesul de slăbire. Astfel, că dacă faci alegerile corecte, poţi să urmezi o cură de slăbire eficientă, dar şi să iei câte o gustare seara târziu, dacă ţi se face foame sau poftă.
Gustări de seară recomandate de Dr. Oz:
1. O jumătate de cană cu iaurt grecesc amestecat cu o jumătate de banană şi câteva afine.
2. Un măr feliat cu 2 linguri de unt de arahide sau migdale, preparat în casă.
3. O banană cu două linguri de unt de arahide făcut în casă.
4.
5. Terci de ovăz cu lapte vegetal.
Gustări de seară interzise de Dr. Oz:
1. Cerealele de dimineaţă. Multe dintre cmbinaţiile de cereale din comerţ (cu ciocolată, miere, fructe, etc) au o cantitate exagerată de zahăr care generează creşterea glicemiei şi te energizează, lucru care poate să-ţi perturbe calitatea somnului.
2. Alimentele picante. Nu sunt recomandate seara târziu, deoarece stimulează simţurile, împiedicându-te să adormi repede.
3. Carnea roşie. Necesită un timp îndelungat de digestie, prin urmare nu este recomandată spre consum seara târziu. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul altor proteine de origine animală, cum ar fi carnea de pui sau porc. Este de preferat să alegi un iaurt degresat mic sau un ou fiert tare.
4. Citricele. Sunt perfecte pentru gustările din timpul zilei, însă nu şi pentru a le consuma seara târziu, deoarece pot cauza indigestie.
5. Supele instant sau la conservă. Conţin prea multă sare şi îţi pot perturba somnul, deoarece te trezeşti însetată şi cu nevoia de a merge la toaletă.
6. Băuturile cu cofeină. Cafeaua şi ceaiul cu cofeină nu sunt recomandate seara. De asemenea, atenţia şi la ciocolata neagră, deoarece are acelaşi efect perturbator.
Ca să urmezi o dietă eficientă este necesar să-ţi stabileşti un plan de alimentaţie care presupune să iei 5 mese pe zi, la interval de câte trei ore, astfel încât vei avea trei mese principale şi două gustări sănătoase. Potrivit nutriţioniştilor este esenţial să nu sari niciodată peste micul dejun, deoarece acest lucru dereglează metabolismul şi în timp te vei îngrăşa. De asemenea, cercetările au arătat că dacă nu mănânci nimic dimineaţa, senzaţia de foame va fi foarte intensă la prânz şi vei fi tentată să mânânci foarte mult pe parcursul zilei. Vezi care sunt cinci cele mai importante motive ca să nu sari niciodată peste micul dejun!
Alte aspecte importante de care trebuie să ţii cont atunci când vrei să slăbeşti se referă la modul în care combini alimentele şi porţiile pe care le consumi la mesele principale. Ca să cunoşti mai multe detalii legate de asocierea alimentelor îţi recomandăm să citeşti materialul "6 asocieri alimentare care-ţi distrug sănătatea".
Comentarii (5)
Cum dracu sa manci fulgi de ovaz si unt de arahide SEARA?? ala contine 65% carbohidrati. voi va dati seama ce aberatii scrie in articolul asta??nu va mai luati dupa toate porcariile de pe internet. Nu cred ca dr.oz a zis asemenea aberatii.
in primul rand , fructele nu se mananca seara din cauza cantitatilor ridicate de zahar pe care le contin , cu atat mai putin bananele , cunoscute ptr gradul de satietate si energie pe care le ofera . in al 2lea rand , untul de arahide , ovazul , contin foarte multi carbohidrati , combinatiile prezentate fiind recomandate inainte de antrenament ,... induceti oamenii in eroare cu articolele astea prostesti !!
Interesante aceste meniuri.
Instaleaza adblock si ai scapat de ele :)
mi-as dori sa va trimit o poza cu cat vad eu din articol din cauza reclamelor..adica 4 randuri.Si daca am greseli de ortografie ma scuzati pentru ca nici comentariul nu il vad!!!
Posteaza comentariu