In urma cu vreo trei ani, am auzit pentru prima oara vorbindu-se de "vanatoarea" de trufe. "Cum o mai fi si asta? Ca doar, din cunostintele mele, trufele sunt niste ciuperci - scumpe, rare si, mai ales, foarte gustoase. Oare cum pot fi... vanate?", m-am intrebat in sinea mea, uimita de aceast nou "sport", de care habar nu avusesem pana atunci.
Mai tarziu, am avut placerea de a viziona pe un binecunoscut canal TV, un reportaj filmat in Franta despre cainii folositi la cautarea trufelor. Am descoperit ca exista si competitii foarte bine organizate, care au ca subiect "vanarea" acestor "diamante negre" (cum mai sunt denumite trufele).
Din cauza distribuirii geografice a trufelor, aceste competitii canine se desfasoara cu precadere in Franta. In alte tari, raritatea trufelor nu permite pasionatilor acestui sport sa desfasoare concursuri, ei multumindu-se cu cautarea trufelor doar de distractie, ca hobby.
Prima vanatoare canina de trufe a avut loc in Dordogne, in 1970, reunind iubitori de trufe, cultivatori de trufe si handleri. Regiunile invecinate le-au urmat exemplul, organizand si ele competitii carora le-au stabilit si reguli precise.
La inceput, 99% dintre cainii participanti nu erau inregistrati. Acum, acest lucru s-a schimbat, in competitiile de astazi procentul cainilor neinregistrati situandu-se intre 25 si 30%.
"Vanatoarea" de trufe se desfasoara pe doua categorii:
1. Clasa A - pentru incepatori - aceasta nu acorda Certificat de Aptitudini pentru Campionatul de Munca. In aceasta categorie, se inscriu cainii tineri (10 luni), care nu au prea multa experienta. Un caine care va obtine doua calificative de "Excelent" nu va mai concura la aceasta categorie, trecand la urmatoarea.
2. Clasa B - Clasa deschisa - este accesibila tuturor cainilor care fac dovada participarii in Clasa A si care au obtinut cel putin un calificativ "Excelent".
Calificativele sunt acordate astfel:
"Excelent" - pentru cainii care au obtinut cel putin 70% din punctaj;
"Foarte Bine" - pentru cainii care au obtinut cel putin 60% din punctaj;
"Bine" - pentru cainii care au obtinut cel putin 50% din punctaj;
"Insuficient" - pentru cainii care au obtinut un punctaj mai mic de 50%.
Certificatul de Aptitudini pentru Campionatul de Munca este acordat in Clasa deschisa cainelui care obtine "Excelent" si mai mult de 80% din punctaj. Intr-o competitie, Certificatul de Aptitudini se acorda o singura data, pentru un singur caine.
In cazul in care doi caini au acelasi numar de puncte, Certificatul se va acorda cainelui care a gasit cele mai multe trufe in cel mai scurt timp. Titlul de Campion poate fi acordat unui caine care a primit trei Certificate de Aptitudini de la cel putin doi arbitri diferiti.
Cum sunt organizate "vanatorile" de trufe?
Fiecare organizator va lua cate 6 trufe (nu conteaza in ce ordine), care, ulterior, vor fi ingropate in pamant, la o distanta una fata de cealalta de cel putin 30 de cm si la o adancime care poate varia intre 3 si 10 cm.
Trufele trebuie sa aiba in diametru intre 2 si 4 cm si trebuie acoperite cu pamant, in asa fel incat handlerii sa nu-si dea seama unde sunt. O schema exacta, care va indica locul de ingropare a trufelor, va fi realizata de catre membrii juriului.
Organizatorii trebuie sa se ocupe temeinic de buna desfasurare a competitiei, astfel incat cainii sa se poata concentra si lucra in liniste.
Spre deosebire de alte concursuri, in cazul de fata, masculii sunt evaluati in aceeasi categorie cu femelele. Punctajul maxim alocat unei competitii porneste de la 200 de puncte:
durata cautarii: 72 de puncte;
numarul de trufe gasite: 123 de puncte;
impresia generala: 5 puncte.
Cum ne dam seama ca patrupedul a gasit trufa?
Cainele va trebui sa indice cu labuta, zgariind pamantul, locatia exacta unde a fost ingropata trufa. Handlerul o va lua fara sa sape dupa ea pe o suprafata mai mare de 20 de cm. Daca handlerul nu va prezenta trufele la timp in fata juriului, va fi descalificat. Daca patrupedul indica o locatie gresita, va fi depunctat cu 10 puncte, iar daca indica un loc de unde trufa a fost deja luata, va fi depunctat cu 5 puncte.
Orice comanda, semnal, gest, smucirea lesei de catre handler, lucruri care pot impiedica gasirea unei trufe, vor fi penalizate ca si cand animalul ar fi indicat locatia, dar fara trufa. Punctajul pentru impresia generala se bazeaza pe obedienta cainelui, dorinta cu care lucreaza, bunul sau comportament.
Stiai ca?...
Trufele sunt ciuperci foarte rare, deosebit de gustoase, numarandu-se printre cele mai scumpe delicatese. Sunt considerate alimente de lux, fiind folosite numai la prepararea celor mai rafinate mancaruri, in cele mai extravagante restaurante ale lumii. Intre aspectul "ponosit" al trufelor, asemanator unui cartof negru, si gustul lor deosebit este o diferenta ca de la cer la pamant...
Trufele se gasesc la cativa centimetri de pamant si cresc sub radacinile de stejar, alun, tei, fag sau plop, de aceea este nevoie de un caine pentru detectarea lor.
Cainele "vanator" de trufe trebuie sa fie foarte bine dresat in acest scop (costul unui astfel de caine se ridica la aproximativ 5.000 de euro, dar nu este de mirare, avand in vedere faptul ca un kilogram de trufe este evaluat si la 3.000 de euro!). In timpul cautarii, cainele adulmeca solul, iar in momentul in care simte mirosul trufelor, scormoneste in pamant 20 sau chiar 70 de cm.
Comentariile 201-222 din 222
Vand trufe negre in sezon. Tel:0732356040 sau 0742707022
Dresez caini pentru recoltarea trufelor, proba de lucru, asigur initiere pentru culegatorii incepatori. Tel:0732356040 sau 0742707022
Dresez caini pentru recoltarea trufelor, proba de lucru, asigur initiere pentru culegatorii incepatori.
Va salut. Imi pare rau sa aud ca unii oameni au luat tzapa , in loc de caine, dar ca si oriunde nu tot ce gasesti pe net e adevarat, nu toti care zic ca sa pricep la trufe se si pricep, nu toate firmele care au sit de trufe sunt serioase, dar nici nu pot sa dau sfaturi de genu (-dute la aia ca-s ei mai seriosi). Am un caine dresat de mine de 2 ani si e ok, nu-s bogat dar ma simt bine.Pretul la trufe anul 2009 a variat de la 20 euro/kg si a ajuns la un maxim de 90 euro/kg cal I-a.Nu va luati dupa cifre astronomice de 300-800 euro/kg, iar cainele se cumpara cu proba in teren nu in gradina. V-as recomanda la cine sa apelati ,dar mai bine nu, Am urmat si eu cursul acela scump si am avut numai de invatat, mi-a mai taiat din elan si din calculele aberante pe care mi le inchipuiam,Mi s-a explicat frumos ca nu ma voi imbogatii peste noapte , ca cheltuielile sunt mari (caine,deplasari), si de fapt e un sport adresat nu celor care vor sa traiasca din el, ce mai mult e un hoby din care cateodata mai poti scoate si ceva profit.
Multi vad putini cunosc! Inca o data! Si eu m-am pacalit, dar am scapat de caine, din pacate la alt credul, cert este ca am pierdut multttt ca nu l-am putut da cu cat l-am luat, asa ca aviz amatorilor cu spune si cetateanul din postul de mai sus...SECRETUL...era cheia facutului de bani! Acum nu mai cautam in padure ca vin altii si cauta care au caini de ani buni, acum pentru noi exista CURSURI dar eu le-as spune de istorie, basca aceasta istorie este pe bani si nu oricat ci multi, macar de costa un kilogram de ciuperci, cat costa un curs de format creduli, carora sa nu li se raspunda la telefon dupa ce au cumparat cainele si dupa ce au strans si ei 2 trufe. Sa nu spuneti ca nu v-am spus. Mi-am pus in gand sa scriu peste tot sa nu mai fie si alti cretini ca mine.
Buna , sunt biolog , am corespondat cu celebrii Novak,Paul Stamets, Ricardo Percudani... grupurilr Bionet ... in sfarsit studiez de zeci de ani problematica acestor enigmatice fungi ,simbiozele acestora cu bacteriile si radiculele Concluzia: acum e o moda stil Caritas in care multi escroci vor vinde caini, altii iluzii de imbogatire .....iar naivii vor devasta padurile si vor nenorocii ecosistemele si vor batatorii padurile . Dordogne are trufe si traditie ..... Romania din fericire mai putine exista zone dar e ca in Eldorado poate 1 din 1000 sa dea de o zona noua celelalte sunt cam "luate". Nu dati iluzii desarte. Iar la vanzare .... dezastru ramai cu ele, am condus o ciupercarie si produceam ciuperci frunza si iarba ...cand sa la vinzi santaj si ori le dai pe nimic ori ramai cu ele ! Cand se ajunge la cursuri "de masa" treaba e fumata.
Sa ne spuna Mr. Fekete cu cate cumpara un kilogram de trufe negre frumose si apoi sa ne invite la seminar,sa vedem si noi ca merita aceasta afacere,daca se poate spune asa.
fratilor nu mai dati banii pe caini mintiti de vanzatori ca o sa faceti nush ce avere!!!!!!!!!!!!!! eu am patit-o !!!!!! am dat 3000 de euro pe un caine BUN, dar degeaba!!!!!!!!!!!! cand l-am cumparat vanzatorul mi-a dat asigurari si chiar mi-a cumparat kilogramul de trufe cu 300 euro, iar acum nu-mi mai da mai mult de 50 euro !!!!!!!!!! ridicol !!! alta tzeapa data de romani...romanilor !!!! nu va spun cat trebuie sa alergi sa faci cateva kile si ce sa faci?!?sa nu-ti scoti nici benzina?!?
http://trufero.myforum.ro
Buna ziua tuturor celor interesati de trufe. Societatea Truffoir organizeaza in 22-24 ianuarie 2010 un seminar adresat celor care vor sa stie mai multe despre trufe, caini de trufe, culegere, etc. Informatii la info@truffoir.ro
Amanunte despre trufe, caini pentru trufe , cursuri pentru cautat trufe si multe alte detalii gasiti pe www.truffoir.ro sau pe www.trufe.ro Bafta multa!!!
cat costa un caine bine dresat cu experienta de min 1 an
salut la tuata lumea, eu stau in spania si mam informat de trufe (duar pe internet) si in spania pe Kg de trufe pretul este in jur de 500€ (depinde de temporada si specia trufei ) cine are buna vointsa de a ma informa despre situatia trufelor in romania va multumesc mult (juanito1232@yahoo.es)
pentru cei interesati de a invata acest domeniu in culesul trufelor asociatia trufarilor si truficultorilor din europa de est organizeaza cursuri de dezvoltare a programului de trufarit.Durata programului de informare si dezvoltare in scopul recoltari trufelor este de trei luni de zile.pentru cei interesati inscrierile se pot face prin e-mail la info@trufavest.ro sau telfonic la nr de tel 0726251862.
pentru cei interesati de a invata acest domeniu in culesul trufelor asociatia trufarilor si truficultorilor din europa de est organizeaza cursuri de dezvoltare a programului de trufarit.Durata programului de informare si dezvoltare in scopul recoltari trufelor este de trei luni de zile.Pentru cei interesati inscrierile se pot face prin e-mail la info@trufavest.ro sau telefonic la nr de tel 0726251862.Persoana de contact ladislau daniel
un kg de trufe in romania costa de la 25 de euro pana pe la 200, foarte rar m-ai mult de 200 euro, vorbesc de trufe negre. Ecco_53@yahoo.com daca aveti intrebari legate de trufe sau de caini
Seminar despre trufe 13-15 noiembrie 2009 Vă invităm să participaţi la a VI-a ediţie a seminarului despre trufe, organizată de Societatea Truffoir pentru cei care sunt interesaţi în culesul de trufe, şi care vor să se angajeze în căutarea acestor comori. La seminar vom prezenta speciile de trufe culese, metodele principale de cules, ecologia şi cultivarea trufelor, dresajul câinelor cât şi secrete culinare, pe plan teoretic şi practic. Participanţii vor primi şi un manual scris despre identificarea speciilor de trufe şi colectarea lor. După terminarea seminarului participanşţii vor primi diplome care atestă prezenţa lor în acest program. DE CE? În ultima perioadă tot mai multe persoane au început să se intereseze de trufe, şi am primit foarte multe cereri să organizăm astfel de întâlniri. CÂND ŞI UNDE? Întâlnirea va începe la ora 19 pe data de 13 noiembrie 2009, în pensiunea agroturistică Raza Soarelui din Gheorgheni, jud. Harghita. PROGRAM Vineri : Prezentarea participanţilor. Lecţie de introducere în ecologia trufelor şi metodologia culesului. Sâmbătă: Practică pe teren. Seara: Secrete culinare - trufele în bucătărie. Cină: Meniu cu trufe. Duminică: Practică pe teren. ÎNREGISTRARE Înregistrarea pentru seminar se face prin e-mail sau telefon. Taxa de participare este de 150 Euro, care include costul cazarii cu semi-pensiune, cât şi meniul cu trufe. Taxa de participare se plăteşte la faţa locului. Cel mult 25 persoane pot registra la întâlnire.Observaţie: Deplasarea la locul practicii de teren se va face cu maşina personală a fiecărui participant, la o distanţă de cca. 30 km. Dacă nu aveţi posibilitatea să veniţi cu maşină proprie vă rugăm să ne anunţaţi. Adresa: info@truffoir.ro Termen limită pentru înregistrare: 10 noiembrie 2009
tatal meu a vazut la tv despre faptul ca exista un fel de "scoala"ca sa inveti sa aduni trufe shi ar vrea shi el sa invete..........dar nu stie unde sa vorbeasca shi cu cine.....stie cineva? ?
cum as putea sa imi dresez cainele ca sa gaseasca trufe ca la mn in judet nu este nici un om care cauta trufe si asa mas putea ocupa si eu de acest sport...daca stie cineva il rog frumos sa intre pe id meu: fotbalul_extrem
nu credeti toate porcariile despre trufe ,trufele sant de mai multe categorii si soiuri ,si tot asa valoarea lor ete diferita, de ex sant soiuri de trufe care nau nici o valoare si care nu se pot nici consuma,din cauza mirosului cel emana,cei ce sant interesati de a cumpara trufe sau doresc sa-si cumpere un caine dresat pentru recoltarea trufelor ,contactati societati care sant in domeniul trufelor petru garantia dv.
unde dracu a vazut ala ca 1 kg de trufe costa 3000 e
ce rasa de caini au ""luat""mai multe premii??
Posteaza comentariu