Există atât de multe trucuri pe care le putem învăța de-a lungului timpului și care ne fac viața mai ușoară. De exemplu, ce poți face dacă vrei să bei un pahar cu vin, dar nu ai niciun tirbușon la îndemână? Dacă ești pregătită să te resemnezi și să-ți pui pofta în cui, află că se poate să desfaci o sticlă de vin fără tirbușon. Iată cele mai bune metode:
Cum să desfaci o sticlă de vin fără tirbușon: Folosește un șurub, o șurubelniță și o furculiță
Este una dintre cele mai sigure metode, în cazul în care ai aceste unelte la îndemână.
Tot ce trebuie să faci este să iei un șurub lung, să-l înfiletezi în dopul de plută al sticlei de vin și apoi să folosești o furculiță pentru a scoate dopul. Ai nevoie de forță și trebuie să insiști pentru a reuși.Cum să desfaci o sticlă de vin fără tirbușon: Împinge dopul în sticlă
Această metodă este destul de sigură comparativ cu celelalte, dar are și dezavantaje. Pentru a deschide sticla de vin, împinge dopul în interiorul sticle cu coada unei linguri de lemn. Este imposibil să scoți dopul din sticlă și există riscul ca dopul să se sfărâme, mai ales dacă este o sticlă de vin veche.
Dacă dopul s-a sfărâmat în interior, folosește o strecurătoare când torni în pahar sau decantor.Cum să desfaci o sticlă de vin fără tirbușon: Lovește sticla de perete cu ajutorul unui pantof
În acest caz va trebui să lovești fundul sticlei de perete, folosind un pantof pe post de „amortizor”. Așază fundul sticlei în pantof, ține bine sticla și lovește pantoful de perete cu putere. Poți să folosești un pantof sport sau oricare alt tip de pantof care are talpa suficient de groasă și rezistentă.
Cum să desfaci o sticlă de vin fără tirbușon: Încălzește gâtul sticlei
Este o metodă extremă, dar pe care merită să o încerci dacă ai rămas fără opțiuni.
Ce trebuie să faci este să încălzești treptat gâtul sticlei, imediat sub zona în care se află dopul. Poți să folosești o brichetă pentru aprins aragazul, o lumânare sau un arzător cu gaz. Rotește sticla pe măsură ce încălzești pentru a se încîlzi uniform. Dopul va ieși treptat și vei avea nevoie de cel puțin un minut de încălzire continuă. Nu încălzi o sticlă rece! Dacă sticla de vin este rece, las-o să ajungă la temperatura camerei înainte de a o încălzi, altfel riști să se spargă din cauza șocului termic.Este foarte important de reținut că toate aceste metode pot fi periculoase și se pot întâmpla accidente - de la cele minore precum stropirea pereților cu vin și până la unele serioase, așa cum este spargerea sticlei de vin în timp ce o manevrezi, provocând răni grave.
Posteaza comentariu