Ideea prinde tot mai mult, mai ales în contextul actual al disponibilizărilor. Însă cum poţi să găseşti un job pentru acasă? Unde cauţi, ce trebuie să faci, concret, mai ales că sunt tot felul de păcăleli pe net?
Job pentru acasă: Scrie pe Facebook ce slujbă vrei
Specialiştii în resurse umane spun că astfel de locuri de muncă se găsesc chiar şi pe site-urile specializate de joburi. "Se pot găsi astfel de oportunităţi care să aibă un regim de activitate flexibil, iar activitatea să se desfăsoare acasă", spune Adina Stroe, consultant resurse umane la VON Consulting.
Pe lângă site-urile de specialitate, pe Internet mai există posibilitatea de a găsi oportunităţi pe diferite forumuri sau grupuri de discuţii specializate. Aşadar, reţelele de socializare precum Facebook se pot dovedi de un real folos. Se pot găsi, în felul acesta, slujbe pentru care sumele câştigate nu sunt foarte mari, însă, de multe ori, sunt decente.
Business-coach-ul Alin Ghizasan spune că şi în cazul unui loc de muncă pentru care se lucrează de acasă, paşii pentru obţinerea lui sunt aceiaşi. De aceea, subliniază specialistul, este indicat să ştie cât mai multe persoane despre faptul că tu eşti în căutarea unei slujbe de acest fel.
"Foloseşte-ţi toate resursele. Spune vecinilor, prietenilor, scrie la status, la Messenger, că vrei job pentru acasă, postează pe Facebook, pe Twitter, pe forumuri de discuţii de pe yahoo. Ţine legătura cu foştii colegi, fii activă şi du-te la târguri de joburi", îndeamnă Alin Ghizasan.
Job pentru acasă: Atenţie la păcăleli!
Pe de altă parte, experţii atrag atenţia că vigilenţa, atunci când cauţi un job, trebuie să fie la fel de mare şi în cazul în care găseşti slujba printr-o vecină, şi cu ajutorul netului. Ca să te fereşti de eventuale păcăleli, ar trebui în prealabil să cauţi pe Internet date despre firmă, pentru a vedea cât de serioasă este.
"Se pot cauta informaţii accesând site-ul oficial al companiei respective sau diverse forumuri, unde sunt discuţii privind colaborările altor persoane, pentru astfel de joburi", sugerează Adina Stroe.
Despre ce muncă poate fi vorba
Oferta este destul de largă: de la asamblare de plicuri şi confecţionare de mărţisoare până la web design şi vânzări prin telefon.
Se mai caută persoane pentru activităţi de call center (suport via mail sau voce), pentru care candidaţii trebuie să aibă abilităţi de comunicare, să ştie o limbă străină şi să dispună de conexiune la Internet şi căşti cu microfon.
"Se pot găsi şi joburi de tehnoredactare oferite de diferite reviste sau site-uri de informare, servicii de căutare de informaţii pe internet", mai precizează Adina Stroe.
Alte soluţii pentru joburi acasa ar fi serviciile de tehnoredactare, de căutare de informaţii pe diferite site-uri sau servicii de suport (email, voce sau instant messaging).
Tot de acasă, pentru rotunjirea veniturilor, se pot face bani din meditaţii, contabilitate, editare de texte pentru diverse publicaţii, corectură, PR, vânzare prin telefon, distribuţie cosmetice.
Comentariile 751-800 din 862
pt.monica era mesajul. imi cer scuze.
buna Mire, cum as putea lua legatura cu tine, sunt interesata de oferta?,ID meu de mess:spania2spania@yahoo.com.te astept sa vorbim.pa
Organizarea muncii la noi e o problema majora.De fapt nu e nici o organizare.Ma pot implica cu rezultate imediate.
Organizarea muncii la noi este o problema.Ma pot implica cu rezultate imediate.Cine are nevoie sunt prezent.
Buna Ziua! Sunt in somaj si as dori sa lucrez si eu de acasa in tehnoredactare , contabilitate sau anunturi pe Internet. Sunt o persoana serioasa si sper sa fiu tratata cu seriozitate. Va multumesc!
doresc un job acasa in orice domeniu mai ales in tehnoredactare sau ceva in economie myra_ju@yahoo.com
buna ziua , va astept pe toti care doriti sa castigati si sa fiti sanatosi prin aplicarea de holograme energetice,e o metoda noua, foarte eficienta, va asigur ca nu sunt baliverne, eu sunt medic si merg foarte bine, va astept cu drag mesajele pe aceasta adresa
salut. sunt sudor si asi vrea de lucru acasa potri grilaje tot ce tine de lacatuserie si sudura (ect) 0724720477 orasul mihailest jud.giurgiu....
am 50 de ani si asi dori sa lucrez la bara in cluburi daca se poate va rog sa ma contactati la nr.0909009256
as dori sa lucrez acasa ex confoctionat plicuri,lipit felicitari,lipit timbre,am doi copii mici.va rog contactati-ma pe adresa email
Doresc un job pentru domiciliu,domeniul poate fii oricare mai putin videochat.Contactati-ma la nr 0728544548,am 32 de ani si am pierdut jobul din care castigam bine insa pina se naste o noua oportunitate sper sa fac situatiei facand ceva ptr a catiga bani.M-ai am o sora care este dispusa si ia sa lucreze cu mine lipit plicuri orice pentru ca suntem oameni care au putere de munca.Aseptam ofertele voastre va multumesc
as dori sa lucrez acasa ex confoctionat plicuri,lipit felicitari,lipit timbre,am un bebe mic .va rog contactati-ma pe adresa email taniairis74yahoo.com.
buna,dores sa lucrez de acasa orice,multumesc
o Incepand din 07.09.2010, SALVE FINANCE a pus in aplicare un sistem UNIC in ROMANIA, prin care plateste comisioanele SAPTAMANAL. o Reforma pensiilor revine - din 5 Noiembrie, vom incepe sa incheiem adeziuni pentru pilonul 2: o Reforma Pensiilor Private ( 1 milion clienti- PFI , PFA , profesii liberale, medici, contabili experti, noi angajati, etc..) o Prin sistemul pus la dispozitie de Salve Finance, avem nevoie de o singura intalnire cu potentialul client, pentru a-i completa un simplu chestionar, iar departamentul specializat ii va emite toate politele, de care are nevoie. o Construim o echipa competitiva, pe care o pregatim pentru aceste campanii si pentru urmatoarea reforma care va veni: Reforma Sanatatii. o Pentru a afla mai multe detalii si a vedea exact care este planul de ACTIUNE si cat poti castiga, te invit la prezentarea acestei oportunitati: o Conferinta online o v-a invitat in aceasta afacere: Madalina ION Tel: 0788496603 Web: www.reforma-locuintelor.com; www.salvefinance.ro; www.salvefinance.com;
buna am 19 ani.si mi-as dori foarte mult sa lucrez la domiciliu.ma puteti contacta la nr 0766763678 sau mail crazy_blondinutza@yahoo.com
buna, doresc sa muncesc la domiciliu, tehnoredactat acte,reclame internet, orice.
buna,doresc sa muncesc la domiciliu,asamblat plicuri,insirat margele,lipit timbre pe cosmetice, va rog contactatima,multumesc
http://flexiwork.blogspot.com/
Nu am fost niciodata adepta MLM-urilor, dar intamplarea a facut sa dau peste doua domenii care-mi plac: videotelecomunicatiile VoIP si produsele pentru sanatate pe baza de ANIONI sau cele cu plasturi-holograma (produse revolutionare ce vor schimba stilul clasic de medicamentatie)...
Pentru a afla detalii, intrati pe link-urile urmatoare - unde aveti diverse informatii utile:
http://videotelefonie.webs.com/
http://winalitearad.webs.com/
http://sanatatemihaela.cieaura.com/
Curaj! Si mult succes! Va asigur ca merita!...
Am 17 ani si doresc sa lucrez acasa.Dispus sa incerc orice. Puteti sa ma contactati la 0726741019.Multumesc
Am 17 ani si doresc sa lucrez acasa.Dispus sa incerc orice. Puteti sa ma contactati la 0726741019.Multumesc
vreau sa asamblez plicuri contactatima la nr de tel 0734372757
Am 16 ani si doresc sa lucrez acasa. Orice este nevoie contactati-va si voi face tot posibilul sa realizez ceea ce doriti.
Salut am 16 ani si doresc o munca acasa de exemplu vreau sa asamblez plicuri ma puteti contacta pe id acesta sorin_catrinescu@yahoo.com
buna, am un baietel de 1 an si 3 luni si as dori sa lucrez de acasa....contabilitate....orice in domeniu economic... multumesc
Inregistreaza-te gratuit pe site-ul dataentrywork.net/?id=198916 si incepe imediat sa lucrezi.
sunt inginer energetic pot oferi consultanta in acest domeniu - pot sa raspund la orice intrebare privind "jucatorii" din piata energiei electrice
Ma aflu in concediu pentru ingrijirea copilului si as dori un job acasa pentru un venit suplimentar. Daca ma poate ajuta cineva va rog sa ma contactati la adresa de email laurapoltgv@yahoo.com
...as vrea sa-mi gasesc un job pt acasa.astept oferte!
la inceput poti castiga ceva bani de buzunar, dar daca te implici poti sa traiesti bine din ce castigi.intra pe www.produsebiosinaturale.webs.com si vezi cum poti sa faci toate astea.pentru suport si detalii : lifecare_dorina@yahoo.com
as dori si eu un job ca sa pot lipi timbre pe plicuri va rog
buna! sunt casnica si nu-mi gasesc de lucru in oras
sunt studenta in anu 2 .am un copil si asi dori un job pentru acasa .daca ma puteti ajuta va rog sa ma contactati.
Pensionara de boala [sub tratament ],as dori sa mai lucrez ceva sa-mi ajut familia .Nu-mi ajung banii sa pot supravetui .Am studii medii si petrec mult timp pe calculator .Daca din treaba aceasta mai pot face de un venit ???Doresc sa depasesc momentele dificile ale vietii !Multumesc ,prieteni !
Bani stand degeaba Vrei sa castigi bani usor stand degeaba? Eu am facut niste bani si sunt multumit de aceasta metoda deoarece si mie mi-a fost spusa tot de cinevacare la randul sau a castigat bani prin intermediul acestui mod.Nu este nici o gluma, crede-ma! Depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 minute de citit iti pot schimba viata(si portofelul), depinde numai de tine "POTI FACE BANI USOR SI REPEDE"...crede-ma, am incercat toate metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai USOARA si mai RAPIDA cale.Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal.Merge! E testat! Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la finalul textului.Eram sceptic totusi...In urma cu ceva vreme navigam aiurea pe Internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 RON. Imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". Dar, curios fiind, am continuat sa citesc. Articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1 RON la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol. Apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe Internet sau prin mail la cat mai multe adrese. Pur si simplu! Dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. La urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6 RON si 6 timbre? Cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. Asa ca m-am interesat la PTTR si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! Deci am facut infima investitie de 6 RON. Surpriza!...Ghiciti ce sa petrecut!!!..Intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala.Eram uimit! M-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! In prima saptamana am primit 37 RON. La sfarsitul celei de-a doua aveam 109 RON. In a treia saptamana stransesem 2547 RON! Si banii continuau sa vina cu repeziciune. In mod cert a meritat sa cheltui cei 6 RON si cele 6 timbre (Am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). Sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. In primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. Cum? Pasul 1: Iei 6 coli de hartie si scri pe fiecare din ele:"M-AM ADAUGAT LA LISTA TA", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forum-uri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). Acum iei 6 bacnote si le pui CATE UNA in FIECARE din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in CATE UN PLIC si inchizi plicurile. Ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forum-uri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bacnota de 1 RON. Acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1)Curtean Cornelia ,str bazei,nr 73/A,cod: 547605 Ungheni,jud. Mures 2)Mihai Adrian, Str. Deltei nr.1, Bl. 14, Sc. C, Ap. 55, Cod 100499 Ploiesti, Jud Prahova 3)Ionela Constantin, Str. Aleea Soarelui nr.16, Bl. G2, Sc. 2, Ap. 38, Jud. Braila, Cod 810229 Braila 4) Bucur Gavriil, Str Nistrului Bl. C1, Sc. A, Ap. 5, Cod 130127 Targoviste, Jud Dambovita 6)Timu Alin, Str. Garii nr. 1, Bl. 8, Sc. B, Ap. 9, Cod 725100 Campulung Moldovenesc, Jud. Suceava Astfel numarul 6 devine liber: completezi cu numele si adresa TA aceasta pozitie.Trebuie foarte clar sa intelegi ca DACA TE VEI PUNE IN ALTA POZITIE DECAT CEA DE-A 6-a, vei primi cu multi mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza.Pentru a intari increderea in joc, trebuie SA NU TRISEZI si SA TRIMITI PLICURILE, deoarece altminteri te excluzi singur din circuit semanand neincrederea. Pasul 3: Schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. Acum publica anuntul la cat mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza).200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! Nu e nevoie sa scri din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului, apoi inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a si apoi salvezi fisierul cu extensia .txt. Acum cauti pe Internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri,de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. Va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri GATA! Felicitari... Nu ar trebui sa iti ia mai mult ge 30 de secunde pentru fiecare newsgroup!TINE MINTE: MAI MULTE NEWSGROUP-URI INSEAMNA MAI MULTI BANI! TOT CE TREBUIE ESTE UN MINIM DE 200! Calcule...Vei incepe sa primesti bani in cutia pstala in cateva zile! Daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. De ce? Din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic).Deci am castigat 5 vRON cu numele meu pe pozitia a 6-a. Acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor MINIMUL de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si eu cate 5 RON. Eu primesc astfel 5x5x1 RON=25 RON. Continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125 RON cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625 RON cu numele meu pe a 3-a, 3125 RON pe pozitia a 2-a si...DA! 15625 RON cu numele meu pe pozitia intai.UIMITOR! Daca fiecare participant publica articolul de MINIM 200 de ori! Si totul cu o investitie initiala de 6 RON si 6 timbre. Cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura: iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 RON la adresele care se afla in lista, purtandu-ti numele pe pozitia a 6-a. Acum publici articoluldin nou in MINIM 200 de ori. Va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole ASA CUM CITESTI TU ACUM !! Asa ca iti poti permite 6 RON sa vezi daca merge cu adevarat? Cred ca da...Unii au spus /"dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?"/ Ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20-50.000 se useri noi la Internet dintre care foarte nulti citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce? JUCATI CINSTIT SI CORECT SI ADRESA TA VA AJUNGE PE MII DE FORUM-URI, ASTFEL VEI PRIMI MII DE PLICURI.IN FIECARE ZI INTRA SUTE SAU MII DE OAMENI PE FORUM!VETI AVEA NUMAI DE CASTIGAT!!! JOCUL SE BAZEAZAPE O BINECUNOSCUTA LEGE DIN ECONOMIE SI ANUME LEGEA MULTIPLICARII PE CARE CRED CA O POTI INTELEGE. CRED CA MARILE MAGAZINE SE IMBOGATESC PT CA TU AI CUMPARAT O STICLA DE VIN? NU...SE CUMPARA INDUSTRIAL...DECI DACA JOCI CORECT SI TRIMITI PLICURI ADRESA TA VA APAREA PE MULT MAI MULTE SITE-URI SI VEI PRIMI CU MUUULT MAI MULTI BANI! BAFTA!!!!!!!!!! p.s. foarte important: o sa intanlesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. Acestia se multumesc doar sa injure (MAI MULT NU POT), Trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. Daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti...cat pentru cei care nu joaca...va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... BAFTA!!!!!!!!!!
Doresc un job pt acasa ,sunt in concediu de ingrijire copil ,sunt economista
Buna seara .Doresc un job pt acasa ,sunt in concediu de ingrijire copil ,sunt economista .
Buna ziua. Sunt absolvent al Facultatii de Informatica si as dori sa castig un ban suplimentar lucrand acasa. Pot tehnoredacta, traduce in si din engleza, fac corecturi pe text, instalez sisteme de supraveghere prin camere video performante, instalez retele locale de computere conectate sau nu la Internet, depanari si service computere, instalari orice gen de soft cu licenta (linux, antivirusi, windows). Ofer seriozitate maxima si rapiditate.
Buna ziua, as vrea sa imi suplimentez veniturile lucrand acasa cateva ore pe zi. Astept oferte. Va multumesc.
buna ziua, va rugam domnule maryan, sa ne oferiti mai multe detalii referitor la oferta dumneavoastra.multumim
Puteti castiga bani muncind in timpul liber, promovand produse naturiste si un stil de viata sanatos.Relatii la iftode_l@yahoo.com
Buna ziua! Ma numesc Elena si mi-as dori un venit suplimentar in familie. Am facut facultatea de contabilitate si finante. Merci tare mult.
SUNT IN CONCEDIU DE CRESTERE A COPILULUI SI AS DORI UN JOB PTR ACASA ASTEPT OFERTE
Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-100$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Pentru informatii suplimentare, trimite-mi un e-mail cu subiectul "LUCRU" pe adresa de e-mail maryan789@yahoo.com .Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul "LUCRU" sau “Vrei sa castigi un salariu minim in cateva zile? Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti mail-uri petrecandu-ti 2 -3 ore pe zi in fata calculatorului. cu cat muncesti mai mult cu atat castigul va fi mai mare. 100-300$/ SAPTAMANA
as vrea sa imi suplimentez veniturile muncind si acasa .cunosc limba engleza, cunostinte pc , corectari, tehnoredactari, confectionari de diverse obiecte.tot ce doresc e seriozitatea ofertei.
Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-100$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Pentru informatii suplimentare, trimite-mi un e-mail cu subiectul "LUCRU" pe adresa de e-mail marry2107@yahoo.com . Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul "LUCRU"
hallo!ma bucur ca am dat peste acest site, din pura intamplare, dar m-am intristat cand am vazut ca sunt multe persoane in situati mea si anume au ramas fara serviciu si nu se ajung cu banii.... asa ca..... solicit si eu un job pentru acasa( pe calculator, pt ca la completat formulare am "apelat" o data si trebuia sa vand anumite produse ca sa castig).studii superioare...am renuntat la ele din cauza lipsei de bani.daca poate sa imi recomande si mie cineva un astfel de job, trimiteti un mail la pampo_sarma @yahoo.com.multumesc si mult succes tuturor.
buna . doresc ceva de lucru pentru acasa.nu am servici.am 2copii mici care merg la gradinita dar care se mai si imbolnavesc sau au vacanta si din acest motiv nu imi permit un serviciu normal.va multumesc.
buna,si eu imi doresc tare mult ceva de lucru pt acasa,dar ceva care se poate face pe calculator,ca la altceva nu prea ma pricep,eu sunt de profesie economist si am si servici ,dar nu ma mai descurc deloc cu banii.Si mi-as mai dori un job...copiii mei nu stiu ce-i aia criza
buna,acuma lucrez in agricultura in afara tari,lucrez putine zile pe luna.as dori daca stie cineva ceva de lucru pe internet si ma poate ajuta ,va rog sa imi scrie-ti un email angelasimu@yahoo.com.,cunosc 2 limbi straine,confecti imbrac.,..multumesc
Posteaza comentariu